Recenta formula guvernamentala de coalitie propusa de catre premierul Calin Popescu Tariceanu prezinta toate elementele unui foarte interesant fenomen social-politic, care merita sa fie cercetat in amanuntime. S-a spus – si, intr-o masura formala, reprosul este pe alocuri justificat – ca guvernul reproduce, cu o singura substitutie – aparitia PUR-ului in locul Partidului National Taranesc Crestin Democrat – vechea formula de conducere a CDR din perioada 1996-2000, motiv pentru care ar fi destul de fragil si construit pe o necunoscuta: fidelitatea oscilanta a PUR-ului, care a dat dovada de suficiente oportunisme imprevizibile in timpul negocierilor pentru a nu mai fi credibil. Intr-adevar, o demisie intempestiva a PUR-ului – determinata fie de nevrozele de moment ale liderului Dan Voiculescu, fie de stratagemele de culise ale PSD-ului, interesat in teleghidarea fostului aliat la guvernare, la care ar trebui sa adaugam (fiindca istoria e in miscare...) aversiunea de campanie, aproape trotkista, a presedintelui Traian Basescu, adept al revolutiei continue, din care el nu trebuie sa lipseasca... – ar arunca guvernul in aer, rapindu-i fragila majoritate parlamentara.

Consecinta este ca guvernul Tariceanu sta pe o coaja de banana care o poate lua oricind la vale, daca n-ar interveni reflexul de autoprotectie – foarte meschin, de altfel – al membrilor din Senat si din Camera Deputatilor: o repetata fragilitate guvernamentala ar duce la alegeri anticipate, care ar smulge scaunul de sub sezutul multor proaspeti „alesi ai neamului“, care au facut investitii personale serioase pentru a ajunge in Parlament si acum asteapta ca banii dati in campanie sa se intoarca inzecit.

Comparatia cu fostul guvern al CDR se estompeaza, insa, pe motivul deosebirii de doctrina si de timp politic. Guvernul CDR a venit la putere cautionind patetic istoria si – in mod abuziv, ev