Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2% din subteranele economiei, la vedere

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 ianuarie 2005 ·

ECONOMIC ESTIMARE - Efectul noului Cod Fiscal si al constrangerilor Un procent de 2% din PIB va trece din economia neagra si gri spre cea legala. Evaluarea a fost facuta ieri de Adriean Videanu, ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniul economic. ADRIAN MIHAI

OPTIMISM. Ministrul Adriean Videanu mizeaza pe iesirea la suprafata a economiei subterane Legalizarea acestor activitati ar fi atat ca efect al facilitatilor aduse agentilor economici de catre noul Cod Fiscal, dar si ca urmare a masurilor de constrangeri ce vor fi aplicate. O problema importanta ridicata de Videanu a fost existenta unor costuri necunoscute publicului, legate de integrarea europena. "Costurile suplimentare sunt in general in zonele de mediu si de transport. Sunt costuri uriase pe care mediul de afaceri astazi inca nu le stie", a declarat ministrul Videanu in cadrul seminarului "Anul economic 2005 si mediul de afaceri", organizat ieri de FIN Media. "Este o slaba comunicare a fostei guvernari. Acest lucru se stia de catre autoritati, dar ele nu au fost foarte clar explicate cetatenilor si mediului de afaceri", a completat acesta. Videanu insa nu a putut preciza valoarea acestor costuri.

PRIVATIZARE LA BURSA. O alta tema abordata a fost implicarea Bursei de Valori Bucuresti in procesul de privatizare. "Statul va lista la Bursa de Valori Bucuresti un pachet de 10% din actiunile SNP Petrom, operatiune pentru care a obtinut acordul OMV, si intentioneaza sa introduca pe piata de capital pachete semnificative de actiuni la RomTelecom, BCR si CEC", a spus Adriean Videanu. De asemenea, printre societatile care urmeaza sa fie listate la Bursa se vor regasi unitatile energetice si furnizorii de utilitati. Statul roman mai detine circa 46% din actiunile RomTelecom, 38% din titlurile BCR si este unicul actionar al CEC. O dorinta a Guvernului pe termen mediu si lung e

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 15 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 3 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 6 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 4 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum 5 ore
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum o ora
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°