Am avut saptamana trecuta prilejul de a participa la o conferinta a carei tema m-a surprins si m-a bucurat totodata nespus. Din pacate, insa, nu am putut nici atunci si nu pot nici acum sa nu fiu sceptica in ceea ce priveste conceptia omului de cultura roman, mai exact a aceluia care este prins in angrenajul institutional.
Caci a te baza pe surse sigure si consistente de finantare, fara a munci din greu pentru acele fonduri, este in Romania o cutuma. Iar cutumele sunt adversari de temut. Mai ales in cazul muzeelor, teatrelor, bibliotecilor, a institutiilor de cultura in genere. Dar iata ca exista interes si in directia acordarii de sprijin acestora.
Conferinta de care va spuneam a fost centrata pe ideea sustenabilitatii institutiilor de cultura din Romania. Iar principalii beneficiari ai intalnirii au fost directorii si managerii institutiilor de cultura din Romania, precum si reprezentanti ai Ministerului Culturii si Cultelor si ai UNITER. Initiativa este, fara doar si poate, nemaipomenita.
Caci, intr-o economie de piata, este firesc ca si institutiile de cultura sa se adapteze la noile exigente impuse de aceasta: marketing, publicitate, relatii publice, planificare, gasirea unor solutii de finantare, altele decat cele bugetare, gasirea altor raspunsuri decat cele de genul "atat ne-a dat ministerul".
Iar atata vreme cat solutiile si metodele de mai sus au dat roade prin alte parti, de ce nu s-ar petrece la fel si la noi?! Numai ca, pe o piata concurentiala, este greu sa razbati, sa te lupti cu televiziunile, cu piata de DVD-uri, cu internetul. Nu imposibil, insa! Exista institutii culturale cu un profit imens.
Cu o popularite incredibila! In New York, toata lumea merge la Muzeul Metropolitan, in Londra toti vor sa vada Buckingham-ul, la Paris, Louvre-ul, iar la Madrid Muzeul Prada. Exista companii teatrale, orch
