Cu unele mici excepţii, dar nerelevante raportîndu-le la aglomeraţia din branşă, o grămadă de actori trecuţi de vîrsta primei tinereţi sau ajunşi la vîrsta senectuţii revendică, în mod aproape ostentativ şi imperativ, admiraţia publicului, chiar dacă n-au jucat niciodată decît roluri chinuite, de mîna a paişpea, în piese de teatru sau film. "Maestre!", strigă, la răstimpuri, cîte un reporter obedient, mimînd, greţos, admiraţia în faţa unui neica nimeni al scenelor româneşti, după care recidivează, tratînd-o ca pe o "mare doamnă a teatrului şi filmului" pe te miri ce actriţă prăfuită şi îngropată în uitare. E o inflaţie de "maeştri" şi de "mari doamne", ceva de speriat! Iar ca să fie comedia completă, respectivii au grijă să interpreteze, în faţa camerelor de luat vederi, roluri de apostoli ai scenelor, arătîndu-se îngrijoraţi peste poate de tot ceea ce li se propune a fi subiect de conversaţie. Morga lor e asemenea celei a oamenilor care fac favoruri maxime luînd parte la emisiuni de televiziune în care se vorbeşte despre tot şi toate, de la ciorba de varză la orgasm sau politică. De fapt, ar veni în studiouri şi dacă li s-ar spune că sînt filmaţi fie şi numai o secundă, cît durează scena unei traversări accidentale prin faţa obiectivului. Sînt înnebuniţi după orice apariţie publică, aşa că nu refuză nimic: joacă în şuşe, fac reclame la detergenţi, cîntă manele, strigă de groază prin show-uri televizate, participă la talk-show-uri povestind beţii ordinare de prin turnee sau merg la emisiuni despre ce vor fetele depănînd amintiri vulgare legate de tinereţea lor sexuală. Între timp - cum spuneam - se vor recunoscuţi ca fiind piloni de rezistenţă ai culturii naţionale şi aruncă-n stînga şi-n dreapta consideraţii lacrimogene despre soarta artistului în mult prea dura economie de piaţă. Din cînd în cînd, cîte un politician de sezon, pe care se grăbesc să-l numească