Chiriaşii locuinţelor ANL repartizate în toamna anului trecut vor primi circa 4 milioane de lei de familie. Nu e vorba de vreo primă, ci despre sumele încasate nelegal de către SC Electrica SA pentru taxa de racordare aferentă branşării la reţea a instalaţiilor din locuinţele ANL. La începutul acestei săptămâni, locatarii de pe strada Rozelor şi cei de pe Panseluţelor au primit înştiinţări din partea Electrica, în care se spunea că, în urma regularizării sumelor datorate pentru taxa de racordare, îşi vor primi banii înapoi. Cei în cauză erau invitaţi la Casieria societăţii să-şi ridice banii, eşalonat.
Măsura a fost luată după ce unii locatari au sesizat Protecţia Consumatorului pe motiv că li s-au încasat bani nelegal. Directorul OJPC Mureş, Emilia Leah, ne-a confirmat că la începutul lunii ianuarie a primit două sesizări – una scrisă şi una telefonică – pe această temă. În urma verificărilor, s-a constatat că suma totală, încasată nelegal, pe care Electrica trebuie să o restituie consumatorilor de pe Rozelor şi Panseluţelor se ridică la 169,3 milioane lei. “Contravaloarea va fi trimisă de la centrul SC Electrica SA Sighişoara, cu confirmare de primire, tuturor locatarilor de pe cele două străzi”, a specificat şefa OJPC.
Surse oficiale din cadrul SC Electrica SA Sighişoara ne-au declarat că taxa pentru branşare trebuia, de fapt, suportată de către ATT, în calitate de administrator al locuinţelor ANL, lucru care se va şi întâmpla in viitor. Problema e discutabilă, însă şi uşor înceţoşată, dacă îţi propui să găseşti ţapul ispăşitor pentru aceasta greşeală. Unii susţin că aşa s-a convenit cu oamenii. Greşeala sau ghinionul locatarilor a fost că trebuiau să se mute în noile locuinţe chiar înainte de Crăciun. Vestea proastă e că, fie n-au citit bine toate documentele, fie erau prea disperaţi să nu rămână fără curent de sărbători (branşarea la reţea a înc