Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CJ s-a trezit la realitate: sunt bani şi pentru sănătate

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 9 februarie 2005 ·

După ce în luna decembrie Consiliul Judeţean nu a alocat vreun ban sistemului sanitar mureşean, săptămâna trecută, în urma unei întâlniri între conducerea Spitalului Clinic Judeţean şi cea a Consiliului Judeţean au ajuns la un acord. Din partea CJ, la discuţii au participat Lokodi Edita şi vicepreşedinţii Frătean şi Groza. Sistemului sanitar urmează să îi fie aprobată, în şedinţa din 17 februarie, suma de 14 miliarde lei. Banii vor fi obţinuţi din veniturile CJ. “Nu putem spune că suma este suficientă, dar, în comparaţie cu zero lei care erau stabiliţi în luna decembrie şi cele 7,6 miliarde de anul trecut, este un început bun”, a analizat situaţia Florin Buicu, directorul administrativ al Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu Mureş. Un miliard de lei va fi alocat spitalului din Târnăveni, iar 300 de milioane preventoriului TBC din Gorneşti. “Este foarte bine că se alocă bani şi pentru judeţ, deoarece se ştie că atât cei din Târnăveni, cât şi cei din Gorneşti au mare nevoie de ei”, a explicat Klara Brânzaniuc, director DSP Mureş. Restul de 12,7 miliarde vor fi alocate Spitalului Clinic de Urgenţă, existând şi aici anumite priorităţi printre care mutarea secţiei de TBC copii, reparaţii la Clinica de Oftalmologie, refacerea intrării de la Clinica de Urologie, dar şi fonduri pentru spălătoria care deserveşte întreg spitalul. “S-a mai discutat şi problema clinicii Oro-Maxilo-Faciale şi urmează ca un proiect să fie demarat de Prefectură, Primărie şi CJ, pentru a se găsi fonduri. Planul este ca aceasta să fie mutată, prin supraetajare, alături de viitorul sediu SMURD”, a precizat Florin Buicu.

Reaminitim că inexistenţa unui buget pentru sistemul sanitar mureşean a declanşat la începutul anului 2005 proteste vehemente, atât din partea conducerii spitalului, cât şi din partea membrilor SANITAS. (C.A.)

După ce în luna decembrie Consiliul Judeţean nu a alocat vreun

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum 30 minute
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor” / Ce spun medicii despre starea sa

News.ro acum 35 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat de la Spitalul ”Foişor”, unde a fost internat în 9 mai ca urmare a unei infecţii puternice. Medicii afirmă că evoluţia sa este favorabilă şi că se va interna într-o clinică de recuperare. ”În dimineaţa zilei de

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum 58 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 53 minute
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Adrian Mititelu, audiat la DNA în „dosarul Coldea”! Zilele trecute scria: „O să aflați cu toții cum a câștigat MAFIA”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, 56 de ani, finanțatorul , este audiat în aceste momente la DNA, Direcția Națională Anticorupție, în dosarul în care pentru trafic de influență. ar fi cerut 600.000 de euro în numele lui Coldea și Dumbravă, pentru a-l ajuta pe acesta

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum 26 minute
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India în ultimele trei zile

Mediafax acum 49 minute
33 de persoane au murit în statul Uttar Pradesh în weekend din cauza căldurii, iar în statul Odisha alte 20 de persoane au murit din cauza caniculei, a declarat un oficial pentru agenţia de ştiri ANI. Multe dintre aceste decese au fost raportate la

Grindeanu, despre constructorul podului de la Brăila: Nu cedăm la un asemenea şantaj nejustificat

Mediafax acum o ora
„Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%,

(P) Gabriela Firea: Copiii din Sectorul 5 merită grădiniţe şi şcoli ca-n Sectoarele 3 şi 4

News.ro acum 2 ore
Peste 7.000 de copii nu au prins loc anul trecut la creşele şi grădiniţele din Bucureşti. Peste 11.000 de elevi învaţă în trei schimburi, în 11 şcoli şi licee care nu au spaţii suficiente. Peste 16.000 de copii învăţa în alte spaţii, şcolile lor fii

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 4 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

27°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

13°/25°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°