Lavinia Şandru, Cozmin Guşă şi Aurelian Pavelescu au fost drastic sancţionaţi de conducerea PD pentru vina de a-şi exprima în mod repetat – deci de a încălca omerta partidului – propriile idei. Fără îndoială că şi la democraţi se aplică ceea ce i-a ieşit de minune lui Adrian Năstase când a fost vorba de Oprişan: "În PD vii cu ideile tale şi pleci cu ale lui Boc (Berceanu, Videanu), preluate de la Traian Băsescu".
Cozmin Guşă, acuzat ba că ar fi omul lui Iliescu, ba agent secret pare a fi marele perdant al acestei bătălii în care i-a angrenat pe mai tinerii lui colegi. După siguranţa afişată se pare că cei trei au o strategie bine pusă la punct sau ar putea fi doar o cacealma politică. Majoritatea politicienilor consideră că măsura luată este mult prea drastică; la urma urmei, cei trei au păcătuit doar pentru că, în avântul tineresc, au confundat România cu o ţară democratică, unde nu orice părere personală are consecinţe atât de devastatoare.
Am încercat să luăm legătura cu părinţii Laviniei, care i-au fost mereu alături, dar de această dată tatăl ei, Iulian Şandru, s-a dovedit extrem de reticent. El a spus că aceasta este o problemă a Laviniei. “Avem şi noi dreptul la intimitate”, a transformat acesta celebra formulă “no comment”.
Destul de afectat de cele întâmplate, preşedintele PD Mureş, Dinu Socotar, care a fost cât pe ce să fie şi el sancţionat pentru semnarea scrisorii – între timp, pierdută –, de susţinere a candidaturii lui Guşă la şefia partidului, spune că nu ştie de demisia Laviniei. Aceasta se făcuse doar verbal, dar nu există nici un document. Conform recomandării de la centru, demisia sau demiterea urmează a fi discutată astăzi în cadrul Consiliului Local de Coordonare. Şedinţa va fi condusă de un membru BPJ iar votul este secret. “ Scrisoarea pe care am semnat-o şi eu este inofensivă, dar reacţiile ulterioare ale celor trei au iri