Peste 40 de copii, majoritatea din Târgu Mureş, au concurat sâmbătă la cea de a doua ediţie a memorialului de schi “Ilie Mărginean”, la capătul căruia cei mai buni s-au ales cu premii.
Chiar dacă la Târgu Mureş sfârşitul de săptămână a adus o vreme moale, pe pârtia de schi Aluniş, de la Sovata, sâmbătă a fost distracţie mare. Copii şi adolescenţi mureşeni au urcat pe schiuri şi au concurat la ediţia cu numărul II a memorialului “Ilie Mărginean”. Sabin Teci, unul dintre principalii organizatori ai întrecerii, a spus câteva lucruri despre cel care a fost Ilie Mărginean: “Un mare iubitor al naturii – al muntelui, în special –, dispărut tragic dintre noi acum doi ani, pe pârtia de schi din Ţinege, Sângeorgiu de Mureş, la vârsta de 64 de ani, ca urmare a unui stop cardiac. Am considerat că o competiţie organizată în memoria lui este un lucru binevenit”.
Concursul a fost organizat pe categorii de vârstă (separat fete/băieţi) şi a constat din schi alpin-slalom. Zăpada de pe pârtia Aluniş a fost numai bună pentru schiat, iar concurenţii s-au descurcat bine, deşi unii dintre ei nu aveau prea multă experienţă în acest sport.
La finalul competiţiei, câştigătorii pe categorii s-au ales cu premii oferite de sponsorii competiţiei: Herlitz România, Scopus Sport, Ortoprofil şi Gulliver Toys din Târgu Mureş.
Majoritatea concurenţilor clasaţi pe podium provin de la şcoala de schi a târgumureşeanului Sabin Teci.
Aventura pe pârtie a schiorilor mureşeni nu se opreşte aici. Peste numai câteva zile, tot la Sovata, pe aceeaşi pârtie, va avea loc o altă competiţie de schi. Este vorba despre o întrecere tradiţională, Cupa Comerţul, care va aduna la start o mulţime de schiori din Târgu Mureş şi nu numai.
Rezultate:
Categoria băieţi, până la 10 ani
Locul I: Bence Boga
Locul II: Barabas Csongor
Locul III: Blaga Tudor
Categoria f