Raed Arafat, medicul coordonator al SMURD, este în conflict deschis cu Sorin Oprescu, directorului Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti * Motivul disputei îl constituie sistemul de Asistenţă Medicală Bazală de Urgenţă (AMBU), un proiect de parteneriat public-privat prin care Oprescu vrea să ducă banii CNAS în buzunare private * Arafat acuză ipocrizia celor de la Bucureşti şi intenţia lor de a distruge tot ce s-a construit în 15 ani la Mureş * Lipsit de eleganţă, Sorin Oprescu a făcut referiri xenofobe la adresa lui Raed Arafat.
Prezent la emisiunea “100%”, moderată de Robert Turcescu, medicul Raed Arafat a contestat iniţiativa Departmentului UPU din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, dr. Marius Filip, care face parte totodată şi din structura sistemului de Asistenţă Medicală Bazală de Urgenţă (AMBU), a dat publicităţii un comunicat conform căruia sistemul de urgenţă comunitară AMBU a fost prezentat la lucrările celui de-al III-lea Congres European de Medicină de Urgenţă, desfăşurat în perioada 9-13 februarie la Leuven, în Belgia. Arafat a demonstrat că organizatorii congresului nu i-au invitat pe cei de la AMBU la întrunire, dar şi că un singur membru al AMBU a fost prezent la Leuven, contra cost. În timp ce dr. Marius Filip a precizat că va organiza o conferinţă de presă pentru a lămuri acest subiect, Sorin Oprescu, directorul spitalului bucureştean a apelat la lovituri sub centură, făcând referiri rasiste, şi la acuzat pe Arafat că refuză competiţia. În plus, Oprescu, fost candidat al PSD la conducera Capitalei, l-a sfătuit pe Arafat să “stea în banca lui”. În încheierea emisiunii, Raed Arafat a primit de la Robert Turcescu bila albă, pentru sinceritate.
Conflict cu istorie
La începutul lunii noiembrie, medicul coordonator SMURD, Raed Arafat, acuza