Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Moldovan rămâne în arest

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 15 februarie 2005 ·

Completul de judecată din cadrul Curţii de Apel a hotărât ieri menţinerea în arest a lui Sorin Moldovan, inspector de specialitate în Direcţia de Control Fiscal – în prezent suspendat, trimis în judecată pentru săvârşirea unor presupuse fapte de corupţie. Completul, format din judecătorii Floarea Grosu – preşedinte, Daniel Ursulescu şi Floare Găzdac, a admis recursul declarat de către Parchetul Naţional Anticorupţie şi a casat parţial hotărârea Tribunalului Mureş de vinerea trecută, hotărâre prin care se dispunea punerea în libertate a lui Sorin Moldovan, sub rezerva de a nu părăsi localitatea. Vă reamintim că, luni, PNA a declarat recurs pe motiv că finanţistul ar fi încercat să influenţeze un martor, respectiv că ar reprezenta pericol social. Considerând că judecătorii nu vor analiza corect cauza lui Sorin Moldovan, avocaţii inculpatului – Ciprian Pop şi Vasile Costea – au recuzat atât completul de judecată cât şi procurorul PNA – Elena Curcă. Ieri dimineaţă, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au pronunţat asupra cererilor de recuzare, respingându-le ca nefondate, deşi, conform procedurii penale, ar fi trebuit să se pronunţe şi asupra măsurii de arestare preventivă.

Revenind la şedinţa de judecare a recursului, completul nu a ţinut cont de motivele invocate de apărători care se refereau atât la încetarea de drept a mandatului de arestare în data de 14 februarie, ora 0.00, în baza art. 160 din Codul de procedură penală cât şI la faptul că Moldovan nu reprezintă pericol social. În opinia avocaţilor, termenul de 60 de zile prevăzut de articolul 160 este un termen imperativ, în care trebuie exercitate inclusiv căile de atac, iar dacă acestea nu se exercită în acest interval, mandatul de arestare încetează de drept, iar arestatul trebuie pus de îndată în libertate.

De asemenea şi inculpatul a demontat motivele pentru care PNA a soli

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 40 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum 27 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum 57 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

Furtuna a făcut prăpăd în România. În 24 de ore au fost afectate 107 localităţi din 20 de judeţe

Mediafax acum 51 minute
Furtuna a făcut prăpăd în România. În ultimele 24 de ore au fost afectate 107 localităţi din 20 de judeţe. Echipele au intervenit pentru evacuare apei din gospodării şi pentru îndepărtarea copacilor şi stâlpilor rupţi.

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum 19 minute
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

O cisternă cu 21 de tone GPL s-a răsturnat pe o șosea, din județul Vaslui. Pompierii au izolat zona pentru a evita o tragedie

Ziare.com acum 2 ore
O autocisternă încărcată cu 21 de tone de gaz petrolier lichefiat (GPL) s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, la ieşirea din municipiul Huşi. Pompierii din cadrul Secţiei Huşi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui au inte

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Republica Moldova primește 9 milioane de euro de la UE pentru întărirea sistemului de apărare antiaeriană

Adevarul acum o ora
Republica Moldova își va consolida capacitățile de apărare antiaeriană grație unui nou pachet de sprijin nerambursabil de 9 milioane de euro oferit de Uniunea Europeană. Acest sprijin face parte din Instrumentul European pentru Pace (EPF), a anunțat

Poliția anunță dispariția unui copil de 10 ani, din Prahova. A plecat de acasă și nu s-a mai întors

Ziare.com acum 3 ore
Poliţia anunţă că un băiat de 10 ani din localitatea Măneşti a plecat de acasă şi nu s-a mai întors şi face apel la cetăţeni să anunţe dacă pot oferi informaţii despre copil. ”Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Cocorăştii Colţ au fost s

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°