Iniţiativa unui grup de membri ai Uniunii Vatra Românească de a solicita demisia conducerii pe motiv că s-a îndepărtat de rolul şi ideile pentru care s-a înfiinţat, fiind condamnată inclusiv “vânzarea” către PSD, stârneşte controverse.
În 10 februarie, Alexandru Pop şi Niculae Marian, reprezentanţii ai Comitetului de Iniţiativă din UVR, au elaborat un document prin care se cerea, pe de o parte, demisia conducerii UVR, iar pe de alta, se propunea transformarea uniunii în partid politic, prin fuziunea cu alte partide construite pe o doctrină asemănătoare.
La începutul comunicatului, cei doi au arătat următoarele motive drept justificare a demersului lor: “Ca urmare a supunerii ideilor Vetrei Româneşti (vânzării acesteia) unor formaţiuni politice – PSD -, îndepărtând-o tot mai mult de scopul acesteia (…) solicităm actualei conduceri demisia în bloc…”. Până la alegerea unei alte conduceri, semnatarii au propus ca şefia interimară să fie asigurată de un comitet de conducere.
Dar propunerea cea mai interesantă vehiculată de comitetul de iniţiativă este transformarea UVR dintr-o organizaţie apolitică în partid politic, de fapt într-o uniune de partide, sub denumirea de Partida Naţională, din care să facă parte PUNR, PNG şi PNR, dar şi alte formaţiuni politice care doresc să adere.
În plus, semnatarii comunicatului nu s-au sfiit să arate că necesitatea acestei uniuni este explicată ca o nevoie de a contracara UDMR.
Bineînţeles, comunicatul nu putea fi trecut cu vederea, în condiţiile în care inclusiv lideri marcanţi ai UVR din judeţ sunt vizaţi de acest val reformist, lideri ce se regăsesc în funcţii publice ca aleşi din partea PSD. De asemenea, să nu uităm că nucleul puternic al UVR este în continuare în Mureş, locul de unde a plecat, de altfel, iniţiativa formării acestei organizaţii, gândită ca o asociaţie în contrapondere la influenţa UD