Clubul Prometheus (Piaţa Naţiunilor Unite nr.3-5, pentru cine încă nu ştie...), orele şase (post-meridian) trecute. Lume multă, lume bună. La Întîlnirile României literare din prima (de astă dată) miercuri a lunii februarie, noua echipă de la Ministerul Culturii, faţă în faţă cu un public avizat (şi plin de întrebări...), a făcut prima (importantă) dovadă a transparenţei metodelor ei de lucru. Discuţia a fost deschisă, după obicei, de directorul revistei-gazdă, Nicolae Manolescu, dornic să afle (ca porte-parole al "curioşilor" din sală) le pourquoi et le comment în activitatea noului Minister al Culturii. Adică: ce ar trebui să fie şi ce ar trebui să facă un astfel de minister. A definit, altfel spus, întîlnirea ca pe una de "precizare a strategiei", în toate domeniile care sunt de competenţa ministerului, cu un anume accent (emoţional...) pe soarta publicaţiilor culturale. Fiindcă, a precizat Gabriel Dimisianu, în alte vremuri Brătianu a dus la Versailles colecţia unei importante reviste literare, ca să arate lumii cine sîntem. Un al doilea accent, pe problemele din lumea teatrului, avea să-l pună Marina Constantinescu, cronicarul "de profil" al României literare.
A răspuns, apoi, doamna ministru Mona Muscă, "despărţită", din raţiuni "tehnice", de colaboratorii apropiaţi, rămaşi la altă masă: consilierii Ioana Manolescu (pentru dialogul cu societatea civilă), Tudorel Urian şi secretarul de stat Virgil Niţulescu. Intervenţia domniei sale a cuprins, întîi, recunoaşterea problemelor mărunte, dar cronofage, cărora trebuie să le facă faţă şi pe care nu le-a anticipat în totalitate, chiar după opt ani de monitorizare atentă a fostei echipe ministeriale. A trecut, în continuare, la "corecţii", sistematizate clar pe "compartimente": organizare, legislaţie promovată, finanţare. Lista de "aşa nu" (sau ce nu trebuie să facă un Ministru al Culturii) a
