Biografia lui Constantin Călin tinde să se confunde cu pasiunea exegetică pentru G. Bacovia, materializată într-o trilogie de critică şi istorie literară, Dosarul Bacovia, începută în 1999 cu volumul Eseuri despre om şi epocă. Al doilea volum este O descriere a operei, completat cu alte glose şi cu un jurnal. Încheierea trilogiei o va da un volum despre receptarea contemporană şi posteritatea critică a operei bacoviene, anunţat cu titlul Triumful unui marginal. Critic important în viaţa literară a Bacăului, participant la reapariţia revistei "Ateneu" în 1964, despărţit ulterior de redacţie pentru alte iniţiative culturale şi revenit de curând într-un colectiv nou, animator al publicisticii regionale, izbutind o vreme, imediat după 1990, să impună suplimentul "Sinteze" al unui ziar local, Constantin Călin a reuşit să dea provincialismului său o notă de extravaganţă şi nobleţe, savuroasă în amprenta retro a culegerii sale de articole Despre şapcă şi alte lucruri demodate (2001). Însă cu pasiunea sa pentru Bacovia, dusă până în pânzele albe, s-a ridicat deasupra oricărui localism creator, inevitabil mărginit ca orizont, şi s-a impus ca un specialist de neocolit într-un subiect de importanţă naţională. Căci Bacovia a devenit - după cum o arată evoluţia postumă a operei sale - unul dintre primii trei-patru poeţi români, atât în ierarhia criticii, cât şi în aceea a publicului, în a cărui conştiinţă a pătruns cu câteva sintagme memorabile, cum numai Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc, Rebreanu şi Sadoveanu au reuşit să pătrundă. Ca şi în cazul acestora, amprenta bacoviană este imediat recognoscibilă.
Constantin Călin s-a devotat lui Bacovia începând din 1964, când a scris primul său articol în subiect, ca un fel de "mică bravură", după cum mărturiseşte în încheierea volumului consacrat operei (p. 423). Părea o bravură, pentru că atunci poetul era la înce