Pentru a treia oara de la inceputul acestui an, sistemul judiciar este zguduit de scandaluri.
Daca, in luna ianuarie, magistratii au protestat impotriva discriminarilor salariale, respectiv a promisiunilor neonorate de catre Executiv, iar apoi Traian Basescu si-a pus in cap CSM dupa ce a anuntat ca va schimba legea pentru a-i destitui pe membrii Consiliului, de data aceasta este vorba de un conflict Parchet - Ministerul Justitiei.
Surse politice ne-au precizat ca, ieri, procurorul general al Romaniei, Ilie Botos, a transmis presedintelui Traian Basescu un protest semnat de toti procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului Inaltei Curti. DIICOT este, practic, dupa PNA, o unitate de elita a Ministerului Public.
Concret, procurorii specializati in criminalitate organizata sunt nemultumiti de presiunile si imixtiunile in actul de justitie comise in ultima vreme de catre ministrul Justitiei, Monica Macovei. Aceasta a solicitat cercetarea a doi procurori implicati in solutionarea dosarului Tiriac junior, precizand inclusiv faptele penale spre care ar trebui directionata ancheta.
Mai multi procurori ne-au declarat ca intentioneaza sa-si dea demisiile, intrucat este foarte greu sa lucrezi in asemenea conditii. Dupa plecarea de la Cotroceni a procurorului general, ministrul Monica Macovei a facut, de asemenea, o vizita presedintelui Traian Basescu.
Purtatorul de cuvant al Ministerului Justitiei ne-a declarat insa ca vizita nu are nici o legatura cu scandalul "Tiriac junior" sau cu Ilie Botos. Pana la inchiderea editiei, procurorul general al Romaniei nu a putut fi contactat pentru a ne preciza rezultatul intalnirii cu Traian Basescu.
Bomboana pe coliva in aceasta afacere a fost pusa insa de un interviu acordat, ieri, de ministr