Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul caselor se prabuseste

Publicat in Jurnalul, vineri 25 februarie 2005 ·

IMOBILIARE PROGNOZA - Valoarea apartamentelor este umflata artificial Daca doriti sa cumparati un apartament este bine sa mai asteptati deoarece agentii imobiliari atrag atentia ca preturile sunt umflate nejustificat, fara nici o acoperire. Prin urmare, se asteapta in partea a doua a anului o scadere cuprinsa intre 30%-50%. DANIELA IVAN

OPINIE. Aparitia de noi complexe rezidentiale va duce la scaderea pretului la locuintele vechi Preturile au crescut cu 60%, de la inceputul anului. Este ceva nejustificat, ceva artificial, fara nici o acoperire in realitatea economica, spune Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romana a Agentiilor Imobiliare (ARAI). El opineaza ca acum s-a creiat o presiune psihologica data de cumularea a mai multi factori, respectiv scaderea euro, introducerea leului greu, impozitarea tranzactiilor speculative dintre persoanele fizice cu 10% insa aceasta va umfla preturile pe termen scurt. Agentii spun ca atata timp cat aceasta crestere nu are justificare economica, nu poate rezista. Toata lumea vinde, insa cumparatori nu prea exista. Oamenii vin, se uita, insa nu dau banii, spune Ureche.

EXPLICATIE. Exista si explicatia. O buna parte a tranzactiilor imobiliare sunt facute cu credit ipotecar si imobiliar. Preturile sunt atat de mari in comparatie cu salariile oamenilor incat bancile nu mai pot sa acorde prea multe credite. Astfel, s-a ajuns ca volumul creditelor sa scada la jumatate in acest an fata de aceeasi perioada a anului trecut, a declarat reprezentantul unei agentii imobiliare. Agentii spun ca in acest an s-au vandut in general apartamente cu doua camere pana-n 35.000 de euro.

SPECULATII. Scumpirile de preturi au fost generate de unele cercuri de interese care au platit asa-zisi analisti imobiliari sa iasa in mass-media si sa anunte majorari de preturi cu 60%, a declarat Liviu Ureche. El a adaugat ca a fost inter

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 42 minute
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum o ora
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 4 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 2 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 5 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

ALEGERI LOCALE 2024 – Biroul Electoral Central anunţă că centralizarea rezultatelor se apropie de final - Rezultatele pentru primari şi consilii locale, gata în proporţie de 99,94% / Rezultatele pentru consilii judeţene – 39 din 41

News.ro acum 47 minute
Biroul Electoral Central anunţă, marţi seară, că centralizarea rezultatelor se apropie de final, fiind gata în proporţie de 99,94% pentru primari şi consilii locale. ”În ceea ce priveşte alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale di

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 3 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Euro 2024 Turcia învinge Georgia!

Ziua Constanta acum 42 minute
Meciul Turcia - Georgia (ora 19.00, Dortmund), din grupa F, a deschis ziua a cincea de la Euro 2024. Turcia a învins Georgia, cu scorul 3-1 la Dortmund, pe o ploaie torențială, în grupa F de la Euro 2024. Turcia s-a calificat la Euro 2024 terminân

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 35 minute
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/34°
mie.

22°/35°
joi

22°/38°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/28°
vin.

13°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

26°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°