O pâine de 600 g la 12.000 lei, un litru de ulei la 31.800 lei sau un kg de zahăr la 19.400. Sunt doar câteva din preţurile maximale aprobate de către Consiliul Local Sighişoara pentru comercializarea de produse în magazinul economat. Consilierii locali sunt obligaţi prin lege să aprobe aceste preţuri lunar, pentru toate produsele comercializate în magazinul economat, în funcţie de preţul mediu stabilit pentru fiecare produs în parte.
După multe discuţii, Consiliul Local Sighişoara a aprobat joi nu doar tarifele, ci şi funcţionarea magazinului economat, cu 13 voturi pentru, 5 împotrivă şi o abţinere. Au votat împotriva proiectului consilierii care alcătuiesc grupul Alianţei D.A., care au considerat inoportună deschiderea acestui magazin din mai multe motive. În primul rând, au fost nemulţumiţi de amplasamentul acestuia în zona centrală (anticipând cozile ce se vor forma in faţa magazinului şi care vor ocupa trotuarul într-o zonă vizitată de turişti) dar au invocat şi experienţa nefastă a acestui tip de magazin în alte localităţi din ţară. E deja de notorietate faptul că multe magazine de acest tip s-au transformat în magazine de lux şi că mulţi patroni nu urmăreau decât obţinerea spaţiilor.
La Sighişoara magazinul economat va funcţiona în imobilul din strada Hermann Oberth nr. 26. La ora actuala se lucrează la amenajări, chiar dacă mari schimbări nu se observă din exterior.
Lista de preţuri aprobată de aleşii locali cuprinde 12 produse alimentare de bază şi trei produse nealimentare, respectiv detergent la 900 g, cu 32.500, pastă de dinţi la 17.600 şi săpun la 5.600 de lei.
Subiectul magazin economat se anunţa mai fierbinte înainte de şedinţa propriu-zisă de Consiliu. O parte din consilieri erau convinşi ca selecţia de oferte pentru atribuirea spaţiului unei societăţi comerciale s-a organizat în aşa fel încât să câştige SC Coralia Com SRL,