Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maşini noi cu porţia

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 28 februarie 2005 ·

Veşti bune şi mai puţin bune pentru proprietarii de maşini vechi ce vor să beneficieze de prima de 30 de milioane acordată la predarea automobilului.

Ministerul Economiei şi Comerţului a publicat lista celor 134 de centre unde sunt preluate maşinile vechi, însă procedura este destul de încurcată. În plus, pentru această înnoire a parcului auto au fost alocate 450 de miliarde de lei, cu mult mai puţin decât ar fi nevoie.

Actele necesare pentru înscrierea în program sunt copia după buletin, copia legalizată după certificatul de predarea autoturismului în vederea distrugerii, actul de radiere în original, copia legalizată după certificatul de înmatriculare, nota de acceptare de la producătorul autorizat şi, în cazul în care maşina reprezintă o moştenire, o copie legalizată a actului de succesiune.

Procedura de predare a maşinii decurge în felul următor: proprietarul de maşină veche, automobil ce este în stare de funcţionare, se adresează la unul dintre furnizorii de autoturisme autorizaţi. De la furnizor primeşte o notă, valabilă numai 30 de zile. Cu această notă şi cu certificatul de înmatriculare şi buletinul proprietarul se prezintă la o societate de tip REMAT (una dintre cele 134 autorizate) în vederea obţinerii unui certificat de distrugere. În judeţul Mureş, singurul centru de acest tip se află în Reghin, pe strada Muncitorilor nr. 56. După ce predă maşina şi actele, proprietarul primeşte de aici un certificat de predare în vederea distrugerii. Cu acest certificat, după ce maşina este radiată din circulaţie, omul nostru se adresează din nou furnizorului de automobile (producător sau importator), de unde îşi achiziţionează maşina la un preţ redus cu 30 de milioane.

Problema este că, la nivel naţional, de această primă se vor putea bucura doar 15.000 de proprietari, iar programul va putea începe doar după ce furnizorii de autoturisme se

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a aruncat un cocktail Molotov la Ambasada Israelului. Forțele antitero au intervenit

HotNews acum 14 minute
Un cetățean străin a aruncat cu o sticlă incendiară, luni, înspre gardul Ambasadei Israelului, au confirmat, surse oficiale din instituție, pentru HotNews. SRI și Poliția Capitalei au transmis ulterior că bărbatul a încercat să dea foc ușii de la in

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 38 minute
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum 40 minute
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Marcel Ciolacu, despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală: Eu sunt mai în vârstă decât dvs şi din 90 particip la toate campaniile, e cea mai liniştită campanie de până acum, în România

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni despre conflictele dintre PNL şi PSD în campania electorală că el este mai în vârstă şi din 90 participă la toate campaniile şi este cea mai liniştită campanie de până acum, în România. Reacţia lider

Firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie. Ministrul Transporturilor acuză un „șantaj”

HotNews acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat luni, după o vizită la Drumul expres (Dex6) Brăila-Galaţi, că firma care a făcut Podul de la Brăila cere CNAIR 230 de milioane de lei ca să dea drumul la circulaţie, deşi proi

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Avertizare hidrologică: Cod galben de inundaţii pe râuri din 13 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum o ora
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Încep înscrierile pentru sesiunea de vară a Bacalaureatului. Programul complet al probelor

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_354098" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Înscrierile pentru examenul de Bacalaureat pentru elevii de clasa a XII-a, sesiunea iunie-iulie, încep luni. Absolvenţii de liceu vor termina cursurile

Vremea

București
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°