Dacă doriţi să călătoriţi spre Sărmaşu şi nu aveţi treburi presante, vă sfătuiesc să aşteptaţi vremuri mai bune. Sau, eventual, să alegeţi o rută ocolitoare. Pe la Luduş, spre exemplu. Şi când vă dau asemenea sfaturi nu mă refer la anotimp sau la starea vremii. Am în vedere starea drumului judeţean care leagă Târgu Mureş de oraşul Sărmaşu. E de-a dreptul cumplit! O călătorie care în mod normal ar dura circa o oră şi zece minute, durează mai bine de două ore, pentru că se desfăşoară în "condiţii de teren accidentat". Starea drumului este atât de proastă încât va trebui să circulaţi cu nervii încordaţi la maxim şi cu atenţia sporită. Circulaţia este foarte rară în zonă, aşa că, dacă rămâneţi în pană şi nu aveţi cele necesare, veţi aştepta mult şi bine până să vă ajute cineva. Asta numai dacă cei care trec (foarte rar) pe acolo, doresc să şi oprească. Altfel… Dumnezeu, cu mila! Drumul spre Sărmaşu este o experienţă cumplită, de-a dreptul de coşmar, care se recomandă doar celor cu nervii tari sau celor cu bani mulţi, pentru care încă un drum în service, nu înseamnă mare lucru. Starea drumului e nefiresc de proastă şi este de mirare că se află în halul acesta de vreme ce există o Direcţie Judeţeană de Drumuri şi Poduri, care se află în subordinea Consiliului Judeţean. Alo, oare ne aude cineva?
Nicolae BALINT
Dacă doriţi să călătoriţi spre Sărmaşu şi nu aveţi treburi presante, vă sfătuiesc să aşteptaţi vremuri mai bune. Sau, eventual, să alegeţi o rută ocolitoare. Pe la Luduş, spre exemplu. Şi când vă dau asemenea sfaturi nu mă refer la anotimp sau la starea vremii. Am în vedere starea drumului judeţean care leagă Târgu Mureş de oraşul Sărmaşu. E de-a dreptul cumplit! O călătorie care în mod normal ar dura circa o oră şi zece minute, durează mai bine de două ore, pentru că se desfăşoară în "condiţii de teren accidentat". Starea drumului este atât de proastă