Articolul nostru de săptămâna trecută referitor la dosarul luat cu japca de procurorul Marin Sandu direct de la Serviciul Cercetări Penale al IPJ Mureş a avut efect. Şeful de la Cercetări Penale, Leon Orza, riscă sancţiuni disciplinare pentru încălcarea Codului de Procedură Penală şi a unui ordin comun dat de MAI
şi Ministerul Public. Aceasta pentru că şeful IPJ Mureş, chestorul Vasile Cotoară, a dispus o anchetă internă în Inspectorat şi promite că se va lăsa cu sancţiuni.
Şeful Serviciului Cercetări Penale din cadrul IPJ Mureş, comisarul-şef Leon Orza, este acuzat că a încălcat Codul de Procedură Penală şi un ordin comun al MAI şi al Ministerului Public, trimiţând în toamna anului 2003 spre PNA, la solicitarea expresă a procurorului Marin Sandu, dosarul care îi vizează pe cei doi foşti comisari ai Gărzii Financiare de la Târgu-Mureş, Cristian Aştelian şi Cristian Moldovan. Surprinzător este faptul că solicitarea PNA Târgu-Mureş nu a trecut prin corespondenţa şefului IPJ Mureş, chestorul Vasile Cotoară, ea ajungând direct pe biroul lui Orza. De asemenea, un lucru demn de remarcat este acela că Sandu ştia exact ce se întâmplă la CP, drept pentru care a solicitat clar dosarul care îl interesează, indicând în acest scop numărul cu care poliţiştii îl înregistraseră. Mai mult, pentru a demonstra o dată în plus prietenia dintre procuror şi poliţist, prietenie reclamată şi de fostul adjunct la IPJ Mureş, Adrian Pop, care susţine că este victima unui complot al celor doi, dosarul a fost expediat la PNA în aceeaşi zi în care a fost solicitat, comisarul-şef Leon Orza "uitând" că în Codul de Procedură Penală este stabilit clar circuitul dosarelor. Surprins de situaţia în care s-a ajuns – existând practic două dosare în momentul de faţă, cel din instanţă şi cel pe care îl are în supraveghere procurorul Dan Oltean de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş -, ş