Dat fiind contextul reaparitiei Observatorului cultural intr-o noua formula editoriala, dupa o intrerupere ce a creat, desigur, o stare de dramatica asteptare, atit in rindurile prietenilor, cit si in cele ale dusmanilor sai, mi se pare necesar sa expun public motivele pentru care am acceptat sa fac parte din Consiliul noii publicatii.

Optiunea mea se datoreaza, pe de o parte, convingerii ca redactorul-sef al noii serii a Observatorului, Carmen Musat, impreuna cu echipa pe care o conduce exprima cu buna-credinta dorinta de a pastra spiritul si valorile liberale sub ale caror auspicii aceasta revista s-a plasat de la aparitia ei, cu o consecventa rara in peisajul nostru intelectual.

Pe de alta parte, am acceptat calitatea de membru al Colegiului de redactie si fiindca mi s-a parut o pozitie din care poti reaminti cu un anumit impact public, ori de cite ori este nevoie, ca Observatorul cultural n-ar fi devenit un brand inconfundabil si o pagina semnificativa din istoria literaturii contemporane fara efortul si talentul lui Ion Bogdan Lefter.

Un grup de personalitati, din tara si din afara tarii, reputate pentru altitudinea lor intelectuala si morala, semna, la inceputul lunii precedente, un text prin care, exprimindu-si regretul pentru retragerea lui Ion Bogdan Lefter de la conducerea Observatorului cultural, atragea atentia asupra pericolului ca peisajul nostru cultural sa devina brusc ingrijorator de „monocrom“. As vrea sa uzez de pozitia de membru in Consiliul noii reviste pentru a subscrie acestui avertisment.

Fara indoiala, lui Ion Bogdan Lefter ii revine un merit important pentru supravietuirea, la noi, intr-un mediu nu o data ostil, a increderii in puterea emancipatoare a pluralismului intelectual si cultural. Iata de ce si in noile sale conditii de aparitie Observatorul cultural are obligatia morala – si cred asta, in ca