Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Si dictatura, si democratia folosesc aceeasi Casa. A poporului

Publicat in Observator Cultural, joi 3 martie 2005 ·

Nu am vazut F.A.Q. Stefan cel Mare, asa ca o sa ma pronunt doar asupra cadrului si contextului in care operatia se petrece. Apus de Soare la National. Piesa a fost o comanda politica si, din acest motiv, mi se pare mai scandaloasa decit expozitia care si-a propus sa faca scandal. La un moment dat, PSD confiscase nu numai afacerile, ci si istoria. Nu mai era mult si am fi vazut in afise voievozi in dosul lui Vanghelie. In aceste conditii, mi se pare indreptatit ca artistii sa dea de pamint cu icoanele istoriei si culturii nationale (mai ales alea devenite sfinte). Sau, mai bine zis, cu modul lor de folosire.

Mi-aduc aminte de un exercitiu de propaganda, pe vremuri comuniste, intr-unul din judetele patriei, cind muzeul din localitate se procopsise cu o alee de domnitori. Pentru ca erau din ciment si fusesera adusi cu camionul, li se cam rupsesera mustatile si panasele la caciuli. Asa incit semanau unul cu altul de nu mai stiai care-i Viteaz si care-i Mare.

Orice noua citire ori demitizare istorica e binevenita. Daca sintem liberi, musai sa avem expresie. Dar trebuie sa tinem cont de ceea ce s-a mai intimplat si la noi, si aiurea. Exista expozitii si lucrari celebre, care au provocat panica unor conservatori si controverse teoretice. Sa nu ne dam amnezici. Si nici domnisoare batrine.

Sint un fan al libertatii de expresie, dar nu folosita de-a-mboulea. Imi plac lucruri cercetate cu inteligenta si facute cu mai putine vocalize. Nu cred ca din cauza de Stefan cel Mare tinarul artist roman nu are cu ce sa produca si unde sa expuna ce a produs... Iar daca este vorba de cine manipuleaza si la ce pret figuri istorice, atunci alt nume trebuia pus dupa F.A.Q. Pericolul e sa facem noaptea revolutii, iar ziua sa le vindem primei banci, primului muzeu ori primului ministru.

Aceeasi galerie si cam aceeasi generatie de artisti faceau acum vreun an o ex

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 35 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 47 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 3 ore
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°