Dupa atatea realizari "de succes" ale privatizarii romanesti, gen S.N.T.R. sau ARO, statul roman a ajuns intr-un moment de cumpana. Pe masura ce firmele aflate in portofoliul Autoritatii pentru Valo-rificarea Activelor Statului s-au imputinat, autoritatile au avut sur-priza sa constate ca unele companii, dintre care multe sunt fosti mamuti ai economiei socialiste, nu mai pot fi privatizate. Adica, sunt imposibil de vandut, nu mai au nici un cumparator.
A.V.A.S. a postat pe site-ul sau oficial un raport de activitate pe 2004, raport din care rezulta ca, la sfarsitul anului trecut, statul mai avea in portofoliu, pentru privatizare, 1.080 de societati comerciale. Multe dintre acestea sunt fosti mamuti ai economiei socialiste. In acelasi raport apare, insa, si o clasificare-soc. Aflam astfel ca statul isi imparte societatile comerciale din mapa de privatizare dupa doua criterii : privatizabile si neprivatizabile. Exista astfel 539 de societati care mai au sansa de a fi vandute, dintre care 129 cu capital majoritar de stat si 410 cu capital minoritar de stat. In acelasi raport al A.V.A.S. apar insa - surpriza! - si 511 societati neprivatizabile, dintre care 354, in lichidare judiciara si alte 16, in analiza in vederea lichidarii judiciare, 23, in lichidare voluntara, alte 81, in analiza pentru lichidarea voluntara, iar 37, cu situatie economico-financiara in curs de clarificare.
Cum se pot "traduce" aceste cifre seci? Foarte simplu : statul a ajuns la concluzia ca aproape 50 % dintre societatile comerciale pe care le mai detine nu mai pot fi vandute. De ce nu se mai gaseste nici un cumparator pentru colosi ai industriei comuniste care in 1989 aveau patrimonii de milioane de dolari si mii de angajati? Foarte simplu. Pentru ca in ultimii ani acesti colosi au fost furati metodic, organizat, profesionist. Asa ca din multe intreprinderi productive in 1989 a ramas o
