Radu Timofte are de ce sa isi frece fericit mainile. Chiar daca va fi pus la pastrare prin vreo ambasada, in Congo, spre exemplu, va imbatrani cu constiinta misiunii indeplinite.

Dupa patru ani in care a livrat cu pipeta dosare alese pe spranceana, in care a triat tot ce era compromitator prin ele, iata ca acum, sub noua guvernare, ii reuseste si ultima stratagema: cea cu arhiva incarcata in camioane si descarcata la CNSAS. Mai mult, se poate mandri ca operatiunea se va desfasura in deplina legalitate, cu acordul CSAT si binecuvantarea presedintelui.

Cei 12 kilometri de arhiva, masurati si rasmasurati cu sublerul directivelor politice, sunt o forma fara fond, buna doar de inchis gura cartitorilor care dupa 15 ani inca mai insista sa afle adevarul despre Securitate.

Radu Timofte stie bine ca ceea ce urmeaza sa livreze incepand cu 10 ale lunii constituie doar ramasitele arhivei. Ca nimeni nu va putea verifica vreodata ce s-a scos si ce s-a pus in acele dosare. Timofte stie prea bine ca predarea-primirea va dura cu lunile, iar verificarea cu ajutorul microfilmelor, cu anii.

Chiar daca dosarele vor fi luate fila cu fila, asa cum sustine acum Gheorghe Onisoru ca se va proceda, cine garanteaza ca filele acelea sunt complete?!

Dar chestiunea celor 12 kilometri este colaterala in raport cu sfertul de arhiva ramas in custodia lui Timofte. Acel rest constituie marele semn de intrebare. Pentru ca este, vezi, doamne, sfertul care se refera la siguranta nationala. Mai exact, la ceea ce nu se poate deconspira, ofiteri si informatori de-a valma.

De unde deducem ca ei sunt inca activi din moment ce pot aduce atingere sigurantei nationale.

Intrebarea de bun-simt care se ridica este cum de ofiterii si informatorii de dinainte de 1989 sunt activi in momentul de fata? In ce structuri activeaza ei si mai ales de ce au