Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi

Publicat in Romania Literara, miercuri 9 martie 2005 ·

Două nume mari de regizori defilează la ora actuală pe ecranele cinematografelor din Bucureşti: Jean - Pierre Jeunet şi Martin Scorsese. Totuşi, cele două filme realizate de ei nu au avut impactul aşteptat la festivaluri: O logodnă foarte lungă a primului a ratat ceva César-uri, iar Aviatorul, cu toate că a luat cinci Oscaruri, n-a cucerit distincţii pentru regie, cel mai bun film şi cel mai bun actor într-un rol principal. Deşi cele două lungmetraje împărtăşesc stoic aceeaşi soartă, permiteţi-mi să nu fiu de acord cu destinul primului, în timp ce aprob opinia criticilor în ceea ce-l priveşte pe al doilea. Despre Scorsese voi vorbi însă într-o cronică viitoare, după ce voi vedea şi marele învingător al Oscarurilor de anul acesta, Million Dollar Baby al lui Clint Eastwood, pentru că lupta dintre cei doi cineaşti veterani merită un capitol separat.

Jeunet e un regizor care se reinventează într-un mod spectaculos. A devenit cunoscut datorită umorului său negru din Delicatessen şi Cité des enfants perdus, filme în care exersa principalul său talent: acela de a crea o atmosferă viabilă. Mulţi ar spune că atâta lucru e suficient pentru un film de artă, dar pentru Jeunet fiecare atmosferă naşte o poveste. De aceea, ţi se părea firesc ca locuitorii casei din Delicatessen să fie canibali. Regizorul şi-a demonstrat adaptabilitatea realizând şi cel mai bun film din seria Alien, Renaşterea din 1997. Chiar dacă a lucrat cu un scenariu de film de acţiune, care presupune o oarecare simplificare, şi cu personaje private de libertate de mişcare (şi fizic, şi psihologic), Jeunet a recontextualizat stereotipurile până când le-a făcut de nerecunoscut. Apoi a apărut Amélie, şi o poveste de dragoste s-a înfiripat între regizor şi public. Tind să cred că de aici se trage soarta nedreaptă a ultimului său film: spectatorii, inclusiv cei mai avizaţi, devin dependenţi de un a

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Elena Lasconi: „RECONSTRUCȚIA” USR nu poate fi făcută peste noapte. Noul președinte al partidului pariază pe dublarea membrilor în trei luni

Gandul acum 5 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR pariază că numărul membrilor partidului se va dubla în trei luni de la alegerea sa. Dar, reconstrucția USR nu poate fi făcută peste noapte, a afirmat primărița din Câmpulung Muscel la B1Tv. A reconstrucția nu o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 13 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 12 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 12 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 8 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 4 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 6 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 7 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°