A FOST ODATA Periajul dintilor este parte a ritualului de fiecare zi. Obiceiul este unul vechi, drumul pana la periuta moderna, lung.
CLAUDIA CURICI
Obiceiul de curatare a dintilor dateaza de mii de ani, cand erau folosite betele de mestecat, care de fapt erau mladite sau radacini. Ele trebuiau sa fie mestecate pana cand fibrele de la un capat erau suficient de desfacute, incat sa poata fi folosite ca o perie de curatat.
Acum cinci mii de ani, chinezii credeau ca deteriorarea dintilor era cauzata de niste viermi albi cu capete negre, vizibili la extractia unui dinte. Durerile de dinti erau alinate cu pastile din usturoi fript sau de sare grunjoasa, care se introduceau in urechea opusa partii afectate. Romanii credeau ca scobitorile din pana de vultur provoaca halitoza (mirosul urat al gurii), in timp ce scobitorile din ace de arici sunt bune pentru intarirea dintilor.
Grecii erau mai moderni. In secolul al III-lea i.Hr., Aristotel il sfatuia pe Alexandru cel Mare sa-si frece dintii in fiecare dimineata cu un prosop din in, cu o textura oarecum dura. Acest sfat a fost valabil secole intregi, in 1602, William Vaughan, scriind pentru dinti albi si sanatosi, oamenii ar trebui sa se spele pe dinti dupa fiecare masa, sa doarma cu gura intredeschisa, iar dimineata sa-si frece dintii cu o carpa de in si pe exterior si pe interior.
Cei care au dat lumii prima periuta de dinti moderna au fost englezii, in 1780. Manerul era confectionat din oase de vita, iar peria era facuta din par de pe gatul porcilor crescuti in climate reci precum Siberia si China.
In 1844 este patentata prima periuta de dinti cu perii in trei randuri, de marimi inegale.
In 1885, in Statele Unite incepe productia de masa a periutei profilactice.
Pe masura ce tehnologia avanseaza, perii naturali sunt inlocuiti de cei sintetici. In 1938
