Circumstanţe nedorite şi imposibil de prevăzut, mi-au impus o abatere de la structura şi cursul obişnuit al expunerii, privind malversaţiile lui Mircea Deac. Nu cred necesar să intru în amănunte. Cititorul va fi singur în măsură să aprecieze dacă demersul meu - eclectic prin natura lui şi adaptat scopului urmărit - îşi dovedeşte utilitatea, cu trimitere directă sau mai puţin directă, însă mereu sugestivă, la obiect. M-am străduit să fiu clar şi precis, uneori cu pronunţată insistenţă, dată fiind complexitatea aspectelor şi problemelor cu care m-am confruntat.

Atitudinea lui Deac faţă de retrospectiva Ţuculescu din 1965, - vreau să spun acţiunea de distrugere a tot ceea ce ar fi fost în măsură să-i perpetueze conţinutul exact, întru înregistrarea lui memorială de către posteritate - a avut drept consecinţă, printre altele dar nu în ultimul rând, faptul că a oferit posibilitatea tuturor celor chemaţi şi mai ales nechemaţi să atribuie pomenitului conţinut vrute şi nevrute, după fantezia şi interesul fiecăruia.

Astfel se face că multe opere care n-au figurat în expoziţie au fost indicate în cărţi şi îndeosebi cataloage ca făcând parte din zestrea ei. îmi permit să fac această precizare ca unul ce am rămas astăzi singurul exeget capabil să reconstituie conform adevărului numărul real al exponatelor, cu titlurile respective şi - de cele mai multe ori - cu datele lor muzeografice. O bună parte din aceste exponate au pierit în urma vicisitudinilor, mai cu seamă datorită cutremurului din 1977, dar în majoritatea cazurilor identitatea lor îmi este cunoscută, iar uneori respectiva imagine fotografică s-a păstrat.

Profund vexat de jignirile ce mi-au fost aduse şi de nedreptăţile la care am fost supus, culminând cu eliminarea mea, începând din 1967 m-am abţinut de la orice afirmare publică privind problema Ţuculescu. Ceea ce nu înseamnă