Emil BRUMARU
Cersetorul de cafea
Editura Polirom, Colectia „Egografii“, Iasi, 2004, 240 p.
Emil Brumaru si Constantin Toiu sint temerarii ludicului de mare clasa din presa culturala romaneasca, Efectul produs de lectura scrisorilor lui Emil Brumaru catre Lucian Raicu adunate in volum e diferit fata de cel din revista, unde acestea contrastau atit de frapant cu articolele vecine. Citite in succesiune, fragmentele din Cersetorul de cafea refac niste legaturi pierdute, infiripind o atmosfera cu o amprenta inconfundabila, ce prelungeste domesticul, insolitarea prin suav a realului, senzualismul acaparant si voluptatea trindaviei din volumele de versuri.
Cersetorul de cafea pare un microroman epistolar, o antologie de revelatii minimaliste, livresti, de instantanee savuroase din viata citadina a Iasului, descrise cu precizie si minutiozitate de o privire estetizanta, indelung exersata in lectura clasicilor rusi. Sint false epistole, pentru ca suvoiul de impresii se fluidizeaza, de fapt, intr-un jurnal putin obisnuit, avind deja un cititor-persoana reala (Lucian Raicu), aflat la citeva bulevarde distanta de autorul ce ii furnizeaza textele.
Relatia expeditor-destinatar se transforma intr-o simbioza ideala a receptarii: interlocutorul e in acelasi timp Cititorul Model dorit de orice scriitor poate fi tras de guler pentru judecatile lui, usor de directionat pe fagasul „intentiei auctoriale“.
Specia hibrida ce ia nastere de aici are toate calitatile jurnalului, dar si pe cele ale genului epistolar: il fereste pe diarist de claustrarea in solipsismul steril al observatiei asupra propriei persoane sau a realului, avind un interlocutor reperabil, dar si amplifica scriitura epistolara cu inca o dimensiune, cea a literaritatii. Autorul e constient de aceasta stare ideala a scrisului. In fond, activitatea de a scrie scrisor
