Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In 15 ani, de 5 X Maria

Publicat in Jurnalul, vineri 11 martie 2005 ·

MONDEN DRUM - A cantat cu patru formatii, iar acum se lanseaza solo DANA CIOBANU

INCREDERE. Clasarea pe locul al doilea la finala nationala Eurovision 2004 i-a dat curaj sa inceapa o cariera solo Are deja 15 ani de activitate muzicala. Cand a cantat prima data in fata publicului, cu formatia Solaris, pe stadionul Progresul, abia isi luase buletinul si interpreta doua piese ale idolului sau, Elvis Presley, in fata a mii de spectatori. Cativa ani mai tarziu, a urcat pe aceeasi scena cu Joe Cocker, Rod Stewart si Eros Ramazzoti, la Rockmania. "Era in miez de vara, pe niste calduri teribile si tin minte ca scena frigea la propriu, iar eu alergam de colo-colo desculta", povesteste Maria.

EXPERIENTA. Alaturi de formatiile in care a activat a castigat o nepretuita experienta de live, pe care nu o poate inlocui o viata de cantat prin studiouri: "La Directia 5 am ajuns cu o recomandare, am dat proba, le-am placut si am ramas cu ei timp de aproape un an. Cel care mi-a propus sa vin ca backing vocals in Timpuri Noi a fost Dan Iliescu. Cu cei din Vank nu ma stiam, au luat numarul meu de telefon de la un amic comun, am venit la sala lor de repetitii, am ascultat piesa «Langa inima mea vine inima ta», mi-a placut si am cantat-o". Adevaratul succes l-a cunoscut insa cu formatia Van Noizz (alaturi de Romeo Vanica jr), prin hiturile "Vara in doi", "Nu renunta", "Pas cu pas". "Cu Romeo Vanica jr sunt in relatii bune si e posibil ca Van Noizz sa scoata un nou album in vara-toamna. Dar acum sunt ocupata cu primul meu album solo, pe care sper sa il lansez la sfarsitul acestei luni. O sa fie un eveniment cu surprize, printre care si un duet cu un vocalist care activeaza intr-o formatie rock foarte cunoscuta", dezvaluie Maria, multumita ca a primit numeroase propuneri de colaborare in urma anuntului prin care cauta instrumentisti, publicat pe pagina ei de Internet,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, în optimile Euro-2024 de pe primul loc - Selecţionerul Slovaciei: România este o echipă puternică, îmi place cum joacă

News.ro acum 13 minute
Selecţionerul Slovaciei, Francesco Calzona, a declarat, miercuri seară, că România este o echipă puternică, subliniind că îi place stilul de joc abordat de tricolori. "Am vrut să câştigăm grupa şi ne-am descurcat bine în cea mai mare parte a meciulu

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum o ora
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 3 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 54 minute
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 7 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 6 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum o ora
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum 2 ore
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 9 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°