Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minora rapita de fostul concubin

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 23 martie 2005 ·

Tinerii rromi au trait impreuna doi ani, dar dupa ce a fost victima unei agresiuni conjugale, minora C.A s-a intors la domiciliul parintilor si refuza sa mai convietuiasca alaturi de S.S Un tanar de etnie rroma, in varsta de numai 15 ani, este cercetat in stare de libertate de politistii din Navodari, pentru savarsirea infractiunii de rapire. S.S. este acuzat ca pe data de 20 martie, impreuna cu un prieten, de asemenea minor, a luat-o cu forta pe minora CA (15 ani), de la domiciliul acesteia, situat in Navodari. Potrivit comandantului Politiei Navodari, comisar Mihai Tanaselea, este o speta mai complicata decat pare la prima vedere, la originea acestei fapte aflandu-se un obicei al populatiei de etnie rroma, cel privind rapirea miresei. Aceasta fapta nu este privita ca o infractiune de rudele celor doi tineri implicati, in viziunea lor fiind probabil mai degraba vorba despre o "renegociere" privind zestrea fetei. Legislatia penala in vigoare pedepseste insa o astfel de fapta si din acest motiv, oamenii legii cerceteaza cazul pentru a afla daca exista stare de vinovatie. Oamenii legii au aflat ca cei doi minori au trait timp de doi ani in concubinaj, dar la finele anului trecut, dupa ce a fost batuta de "consort", C.A. s-a intors la domiciliul parintilor, situat la Navodari. In acest caz, aspectul penal al faptei rezida din aceea ca minora C.A. considera ca s-a despartit definitiv de "sotul sau" si refuza sa mai convietuiasca cu acesta. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Tinerii rromi au trait impreuna doi ani, dar dupa ce a fost victima unei agresiuni conjugale, minora C.A s-a intors la domiciliu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 15 minute
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum 29 minute
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 45 minute
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru că s-a aflat la vo

Cele mai noi informații despre starea răniților în explozia de la Dedeman Botoșani. Cinci sunt în continuare internați

Ziare.com acum o ora
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat duminică, 16 iunie, că starea celor doi pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca din Bucureşti în urma exploziei de la magazinul Dedeman din Botoşani rămâne gravă, ei având în continuare nevoie de oxigenoterapie c

Tânără însărcinată, agresată de partener într-o parcare din Ploieşti, salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber

News.ro acum o ora
O tânără însărcinată care era agresată de partenerul ei într-o parcare din Ploieşti a fost salvată de doi jandarmi aflaţi în timpul liber, care au auzit ţipetele femeii. Ea a fost transportată la spital, în timp ce agresorul a fost predat poliţiştil

BEC a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti/ Candidatul PNL a obţinut mandatul de primar la diferenţă de două voturi

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a respins cererea de anulare a alegerilor locale din comuna Costineşti, judeţul Constanţa, unde voturile au fost renumărate de mai multe ori. BEC a arătat că alegerile pot fi anulate dacă sunt îndeplinite cumulativ mai

Prizonieri cu legături cu ISIS au luat ostatici paznici într-un centru de detenţie din Rusia

News.ro acum 4 ore
Şase deţinuţi, unii cu legături cu Statul Islamic, au luat ostatici gardieni într-un centru de detenţie preventivă din regiunea de sud a Rusiei Rostov şi au cerut liberă trecere în negocierile cu autorităţile, a informat duminică presa rusă, citată

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
dum.

15°/28°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°