Se fac indata trei ani de cand un ziarist timisorean, unul dintre cele mai experimentate si talentate condeie ale presei banatene, a plecat dintre noi pe un drum fara intoarcere. A plecat sau a fost condus, deznodamantul sau concluzia povestii sale fiind una care ar trebui sa ne nelinisteasca : "de adevar se moare".
Da, e vorba de Iosif Costinas, cel care, in iunie 2002, disparea nestiut, fara sa spuna nimic. Prietenii, colegii, familia, cu totii s-au trezit pusi in fata unui fapt implinit : "Bebe nu mai este". Inca de atunci, din vara lui 2002, in capul acestor oameni incoltea o idee care parea greu de imaginat si de acceptat : Costinas a fost ucis pentru ceea ce stia.
Si poti crede altceva in momentul in care afli ca Iosif Costinas le spusese tuturor prietenilor ca lucreaza la o noua carte despre adevarurile dureroase ale Revolutiei, despre activistii si securistii de ieri, transformati in demnitarii de azi, carte din al carei manuscris nu s-a mai gasit nici macar o foaie? Poti crede altceva in momentul in care, la un an de la disparitie, osemintele ziaristului sunt gasite intr-un loc foarte circulat, intre Pischia si Bencei, in apropierea rambleului de cale ferata, iar autoritatile spun ca in tot acest timp ramasitele pamantesti ale ziaristului au fost acolo si nimeni nu le-a gasit? Poti crede altceva in momentul in care in ancheta se vantura prin fata presei varianta (foarte comoda pentru autoritati) a sinuciderii ziaristului, cu toate ca prietenii sai sustin ca Iosif Costinas ar fi fost ultimul om din lume care sa recurga la un asemenea gest?
Privind in urma, retrospectiv, la acest caz, nu stii ce te uimeste mai tare. "Promptitudinea" autoritatilor in a clarifica acest caz? La aproape trei ani de la disparitia ziaristului, ancheta inca se invarte in jurul ipotezelor sinuciderii sau crimei. Nici macar atat sa nu poata anchetatorii sa stabileasca