Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Saracie cu farduri de lux

Publicat in Timpolis, luni 28 martie 2005 ·

Am auzit, de Ziua Politiei, din mai multe medii, chiar si din interiorul Politiei, acuze sau remarci ironice la adresa austeritatii care a marcat, anul acesta, aniversarea armei. Lumea era, in general, nemultumita ca mancarea nu a mai fost la discretie, ca nu s-au mai servit trufandale, icre, deserturi fine si bauturi cu preturi prohibite.

De fapt, la astfel de manifestari, pe aproape nimeni nu intereseaza ceremonia in sine si, poate, prea putini dintre cei invitati stiu exact ce aniverseaza. Mai toti merg pentru mancare si bautura. Si cel care are, si cel care nu are. Daca lucrurile nu stau asa, te intrebi firesc de ce nu vedem aceleasi fete la mai toate sarbatorile oficiale, marcate prin expozitii filatelice sau fotografice ori prin luari de cuvant foarte docte? De ce nu am vazut anul trecut, si la Ziua Jandarmeriei, sau la Ziua Pompierilor Militari, de exemplu, aceeasi aglomerare de vipuri, pe care am vazut-o la Politie in anii precedenti? Pentru ca, spre deosebire de colegii de minister, jandarmii, de exemplu, au avut meniuri mult mai austere si mai neaose, iar "cocktailul" s-a tinut la baza de agrement a Jandarmeriei, la iarba verde, nu in holuri cu oglinzi si saloane ovale.

Masura aceasta de austeritate, cum a fost numita, dictata acum de la centru - trebuia luata demult. Fastul care marcase Ziua Politiei in anii trecuti nu se preta cu starea Politiei Romane in sine. Facea nota discordanta cu parcul auto invechit si insuficient, cu lipsa de combustibil, cu lipsa armamentului performant si a capacitatii financiare de a suporta cursuri de specializare pentru angajati. Aniversarile fastuoase aratau doar niste relatii pe care comanda le avea cu fel de fel de oameni de afaceri care isi permiteau sau aveau un motiv sa investeasca in aceste chermeze.

Privind la cocktail-uri si focuri de artificii, organizate de o institutie saraca, e ca si cand am asi

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum o ora
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum o ora
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

Ciolacu: PSD va avea candidat la funcția de președinte / E evident că alegerile prezidențiale sunt în septembrie, așa cum am decis în coaliție

G4Media acum o ora
Declarații Marcel Ciolacu: Îi felicit pe toți colegii mei pentru victoriile obținute. PSD a câștigat alegerile, indiferent cum am analiza scrutinul. PSD are peste 50% din consiliile județene, peste 50% din municipii și peste 50% din primării Cel mai

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Guvernul PSD alocă 450 de milioane de euro industriei prelucrătoare, pe modelul sprijinului pentru industria agroalimentară și pentru materialele de construcții

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, în şedinţa Executivului, că va fi adoptat un nou proiect major de investiţii pentru susținerea mediului privat de afaceri.

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°