Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Sint cuscru cu primarul, care e problema?"

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 28 martie 2005 ·

29 de nerejeni au candidat ieri pentru presedintia Obstii Nereju. o parte din alegatori il sprijineau deschis pe Pavel Floroiu, presedintele in exercitiu, in timp ce alta parte il acuzau ca nu le da drepturile cuvenite prin statut. rezultatul alegerilor va fi aflat azi Ieri au avut loc alegerile pentru conducerea Obstei Nereju, pentru sefia careia s-au inscris nu mai putin de 29 de candidati. Printre acestia s-au aflat si cei cinci membri ai fostului Consiliu de Administratie, in frunte cu presedintele Pavel Floroiu, dar si fostul primar Vasile Caluian. Aseara, la inchiderea editiei, numaratoarea voturilor nu era gata. Obstenii nerejeni stapinesc in jur de 5.000 de hectare de padure, singura lor sursa de venit. De altfel, lemnul obstii a declansat si cele mai mari scandaluri si dusmanii la Nereju. Pe listele electorale s-au aflat 1330 de obsteni, urmasi ai nerejenilor care au facut parte din obstea desfiintata de comunisti. "S-au stampilat si semnat doar 874 de buletine de vot, deoarece nu este asteptata prezenta la vot decit a 750 de membri ai obstii", ne-a declarat Radu Neacsu, presedintele comisiei de votare. Pavel Floroiu, presedintele in exercitiu, ne-a spus ca padurarii care candideaza pentru un loc in Consiliul de Administratie pazesc padurile din alte obsti. "Eu nu am dreptul sa-l restrictionez. Il voteaza omul", ne-a spus Pavel Floroiu. Rezultatele votului vor fi aflate astazi. Pentru a fi prevenite incidentele au fost chemati la Nereju mai multi politisti din Vidra. In opinia lui Pavel Floroiu, toate conflictele din obste se datoreaza taberei coalizate in jurul Vasile Caloianu, fostul primar al comunei. "Conflictul este datorat unor interese pe care ei le urmaresc. Cred ca in obstea asta este o avere mare in care poti baga mina oricit si oricum. Pacat. Deci nu se intimpla lucrul asta. Totul este controlat, verificat, fiecare cu dreptul lui", spune Pavel Flo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 5 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 4 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 3 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 9 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 6 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 3 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 10 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°