Prin muntii pe unde acum cativa ani erau descoperiti dinozauri pitici, a fost gasit omul de pestera. Nu este vorba despre urmele paleontologice de olarie, unelte de silex sau cenusa din vatra, nici de desene rupestre, ci de un om de pestera in carne si, mai ales, oase. Vremea in care traim ne-a obisnuit ca oamenii se adapteaza la orice. Traiesc in corturi, bordeie de pamant, chiar si in blocurile din Ferentari, bine aclimatizati la umezeala zidurilor coscovite!

Dupa omul nou si dupa omul de cartier, a fost descoperit si omul din pestera. Il cheama Cornel si vine din Bihor. A lucrat sase ani in subteran. Au inceput disponibilizarile si a primit ceva bani. Spera sa-si cumpere o locuinta. Tot atunci i s-a imbolnavit copilul. A batut pragul doctorilor. Casa din vis s-a dus, s-a imbolnavit si el, a stat sase luni in spital. Apoi a fost parasit de nevasta. A locuit prin subsolurile orasului. A gasit un canton parasit si si-a facut culcus. Traia din resturi gasite in pubele si din mila, putina, a localnicilor. Intr-o seara, a fost prins de doi derbedei. L-au buzunarit, i-au luat banii din cersit si buletinul de identitate. Nu s-a mai putut duce nici la cantina saracilor. Nu mai avea acte. Pe cand cauta ciuperci in padure, a dat peste niste puturi miniere. A hotarat ca acolo va fi casa lui. O casa cat un munte. Cel putin aerul era curat si mai ales gratis. Intr-o vreme a facut si frigul sub turturii de piatra. S-a adaptat. Are un radio cu baterii si un pisoi calcat de masina pe care l-a doftoricit cum a putut. S-a adaptat si ar cam vrea sa fie lasat in pace. De cand a devenit vedeta de presa, oamenii au inceput sa-i calce pragul pesterii. Unii vin sa se pozeze cu el, altii ii dau de mancare sau bani. Se teme sa-si paraseasca pestera. Are una-alta si e patit. N-ar vrea sa-i fure mancarea. Cainii. Sau oamenii.

Omul de pestera nu este singular. Acum catva timp,