* Avem barfe proaspete din miezul DA-ist al Capitalei. Cica, persoane cu influenta in partid ar vrea sa scape de un om inscaunat pe o importanta functie administrativa in Timis. Nominalizatul pentru schimbare i-a suparat pe mai marii din Bucuresti nu numai cu lobby-ul facut pentru anumiti sefi de care Centrul era satul pana in gat, ci si pentru nebanuitele abilitati dictatoriale si declaratii din categoria "gura bate gurul", de genul "Sunt... demnitar si fac ce vreau", care l-au surclasat pana si pe fostul pres. al C.J.T.-ului, Dan Ioan Sipos care, mai modest, spunea ceva de genul : "Sunt demnitar de stat si merg cu masina de serviciu unde vreau".
* Vineri, Ziua Politiei. In sala mare a Inspectoratului Judetean, zambete de protocol, prietenii legate pentru blitz-ul aparatelor foto, diplome, discursuri. Invitat si asezat in primul rand la manifestari, deputatul de Timis, Viorel Oancea - membru al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Parlamentul Romaniei, fost primar al Timisoarei, fost secretar general in Ministerul de Interne, fost sef al... Politiei Timis - a fost la un pas sa paraseasca sala cand si-a dat seama ca are un loc doar intre politistii de la ordine publica. Sesizand penibilul, un comisar-sef a incercat sa dreaga busuiocul si sa-l urce la prezidiu, dar acolo nu-i fusese rezervat nici un scaun. Pentru multi dintre cei care au observat, faza a trecut drept o gafa organizatorica. Pentru cunoscatori, traducerea a sunat altfel : inca suntem noi, fostii, ne-ati facut destule zile fripte ca sa mai aveti tupeul sa mai cereti si un loc in fata...
* La Ziua Politiei una dintre tinerele sperante ale Politiei Timis, o domnisoara ajunsa anul trecut la Economic, a citit mesajul lui Traian Basescu catre politisti. Numai ca emotiile au napadit-o si a citit "lupta impotriva clanurilor moderne... iii, mafiote". Ceva stie ea! In ulti