de MONICA ANDRONESCU CULTURA SI PIPER Adulat sau hulit, creator sau simplu instrument, indelung analizat si disputat, actorul pare sa detina cheia adevarului suprem, reinventand realitatea asemenea lui Don Quijote, care transforma cu forta mintii cocioabele in castele stralucitoare. Rasfatat de public, rasplatit cu aplauze si iubit de toata lumea, actorul isi traieste de fapt propria drama in spatele scenei, acolo unde reflectoarele nu mai ajung, machiajul dispare, iar zecile de personaje si de vieti care i-au trecut prin suflet si prin trup il bantuie cu forta unor fantome.
Viata aceasta nu e cea mai buna dintre toate, oamenii sunt doar niste actori care intra si ies din scena pe rand, trecand intotdeauna unul pe langa celalalt, arta s-a pervertit cu totul, iar adevarul se afla in alta parte. Intr-o lume pe care suntem datori s-o reinventam.
Acesta pare a fi mesajul pe care-l transmite spectacolul "Mascariciul" dupa A. P. Cehov de la Teatrul Bulandra. O poveste despre singuratatea actorului, despre "cantecul lui de lebada", despre farama lui de divinitate, despre teatru. Un spectacol care-ti taie respiratia. Doi actori, Horatiu Malaele (care semneaza si regia spectacolului) si Niculae Urs, incearca timp de o ora si jumatate sa arate ca adevarata forta a lumii este imaginatia. Extraordinara in acest sens este scena mesei intinse, in care limitele dintre real si imaginar sunt abolite.
Actorul asaza masa. Intinde o fata mare si alba, pune alaturi un sfesnic de lumanari, muzica ruseasca umple spatiul si, mai departe, geniul actorului. Malaele reuseste in urmatoarele cateva minute un discurs fascinant. Din nimicul din jur construieste o masa imparateasca. Sardele cu lamaie, bors cald cu sfecla, o placinta aburinda si "nerusinata in goliciunea ei", imbibata in untul care "ti se scurge printre degete", somon la tava, friptura de rata delicioas
