Se dau patru personaje - A, B, C si D, sa le numim - sau un dermatolog, un scriitor/ziarist, o fotografa si o stripperita. Trasati-le drumuri si vedeti cate combinatii pot iesi, dupa care umpleti drumurile cu cuvinte. Daca folositi cuvintele potrivite, s-ar putea sa iasa chiar un film bun, cum se intampla cu filmul lui Mike Nichols, in cazul caruia as face abstractie de distributia orbitoare (Julia Roberts, Jude Law, Natalie Portman si Clive Owen).
Daca nu va alegeti cu grija cuvintele s-ar putea atunci sa va iasa un Melrose Place sau un Beverly Hills 9010, unde toata lumea se combina cu toata lumea sau, cum de era sa uit, Tanar si nelinistit, unde numarul de combinatii de pana acum pare infinit si alegerile repetabile.
In Ispita, desi cele patru personaje conturate de scenaristul/dramaturgul Patrick Marber se misca in multe locuri si chiar pun la cale excursii indepartate, filmul se prezinta aproape ca o piesa de teatru, chiar daca nu este plasat direct pe scena asemenea lui Dogville al lui Lars von Trier.
Replici multe, dure, taioase, mult text, saltaret, un joc de ping-pong la dublu in care din cand in cand cate unul din echipa incepe sa pactizeze cu dusmanul. Unii i-au spus film despre sex, s-ar putea spune si asa, dar ar putea fi vorba mai ales de nehotarare si de spaima de a face alegeri sau de cosmarul ca daca ai ales s-a terminat, nu mai urmeaza decat blocajul, fundatura.
Nu spun nimic despre subiectul filmului, pentru ca il gasiti in toate ghidurile culturale, in schimb v-as spune despre Clive Owen (dermatologul), despre care cred ca se stie mult mai putin decat despre ceilalti actori - face un rol tare bun si are un magnetism rar intalnit la actorii din zilele noastre.
Si v-as mai spune despre Natalie Portman, care face pereche tare buna cu Julia Roberts. Una este frumusetea rebela, necoapta, jucau
