Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele trece de primul hop

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 aprilie 2005 · ·

Guvernul a primit acordul Comisiei Juridice din Senat pentru a-l despagubi pe regele Mihai cu 30 de milioane de euro pentru domeniul Sinaia. Senatorii au adoptat un proiect de lege in acest sens, lasand insa deschisa o portita pentru eventuale litigii viitoare. de MONICA IORDACHE, ANIELA NINE VOT POZITIV. Dupa cateva tergiversari, regele Mihai a primit primul semn de bunavointa din partea senatorilor in ceea ce priveste acordarea despagubirii de 30 de milioane de euro Legea privind despagubirea fostului suveran Mihai I cu 30 de milioane de euro pentru domeniul Sinaia a trecut de primul hop: Comisia Juridica a Senatului. Membrii comisiei au adoptat ieri proiectul, cu cinci voturi pentru si trei contra, intr-o forma apropiata de cea elaborata de Guvernul Nastase, lasand insa o portita deschisa unor eventuale procese, intentate de statul roman pentru recuperarea unor bunuri cu care fostul suveran ar fi plecat din tara.

Ultimul articol al legii, care prevede stingerea oricaror obligatii reciproce dintre statul roman si fostul suveran, a fost completat, la propunerea senatorului PSD Serban Nicolae, cu sintagma "cu privire la imobilele care fac obiectul prezentei legi". "Acest articol rapeste posibilitatea unor revendicari ale statului roman de la fostul rege, care a plecat din tara cu anumite bunuri, si anume tablouri", a deschis senatorul PSD Doru Ioan Taracila tonul nemultumirilor pesediste fata de aceasta lege, propunand si el modificarea articolului in sensul eliminarii cuvantului "reciproce" referitor la obligatiile dintre statul roman si rege. Senatorii au preferat insa formularea lui Serban Nicolae, adoptand-o in unanimitate. Discutii aprinse a generat si titlul legii, membrii comisiei optand pana la urma pentru limitarea efectelor acestui act normativ la "unele" bunuri care au apartinut fostului suveran, in speta cele care fac obiectul acestei legi.

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Franţa a învins Austria cu 1-0

News.ro acum 37 minute
Echipa naţională a Franţei a învins luni seara, la Dusseldorf, scor 1-0, echipa naţională a Austriei, într-un meci din cadrul grupei D de la Euro 2024. La Dusselforf, Austria a început mai bine, apoi francezii au echilibrat jocul şi au avut primele

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Evacuări şi mii de hectare devastate de incendii de vegetaţie în comitatul Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Peste 6.000 de hectare au fost devastate, începând de sâmbătă, de un incendiu important de begetaţie, în comitatul Los Angeles, unde 1.000 de pompieri luptă împotriva flăcărilor, iar 1.200 de persoane au fost evacuate. ”Pompierii luptă împotriva unu

Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice Rafael Grossi anunţă într-un interviu în Izvestia că vrea ”să reia legăturile” cu Coreea de Nord. Ea are ”un număr foarte mare de instalaţii nucleare, singurele din lume care nu sunt monitorizate”

News.ro acum 2 ore
Directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi anunţă luni, într-un interviu publicat de ziarul rus Izvestia, că vrea să reia contactul cu Coreea de Nord, pentru a supraveghea siguranţa instalaţiilor nuclear nord-coreene,

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum 2 ore
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Emisiunile zilei de marţi, 18 iunie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 3 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Peste 120 de persoane spitalizate la Moscova în urma unor intoxicaţii alimentare grave. 55 de persoane în stare gravă, 30 la terapie intensivă ”care prezintă simptome de otrăvire şi suspiciune de botulism”, anunţă viceprimarul. Anchetă epidemiologică

News.ro acum 2 ore
Peste 120 de persoane au consultat în ultimele zile serviciile medicale, la Moscova, dintre care 30 se află în continuare la terapie intensivă, în urma unor grave intoxicaţii alimentare suspecte de botulism, anunţă luni autorităţile municipale, rela

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 10 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 3 ore
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

23°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
vin.

18°/30°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°
vin.

21°/37°