Nicăieri nu e mai evidentă existenţa celor două Românii, un concept actual deşi a fost inaugurat de junimişti, decât la televizor. Filmele bune şi emisiunile culturale par să existe în interstiţiile grilei TV, uneori pe fundalul unor paradoxuri. Mi-e greu să pricep, de exemplu, cum ajunge un lungmetraj ca Marele albastru (1988) al lui Luc Besson să fie difuzat la ProTV, campionul filmelor comerciale. E drept, vineri, la ora 00.30. Paranteză: cu toate că pare o ipoteză trasă de păr, s-ar putea alege ceva bun din această paradă în masă a peliculelor de categorie uşoară. Prezenţa lor pe micul ecran e atât de sufocantă încât, cu timpul, câţiva vor deveni forţat cinefili avizaţi doar pentru că tânjesc după un dram de diferenţă, cel puţin din punct de vedere narativ. Închei paranteza şi revin. Ei, Luc Besson e considerat de mulţi varianta franceză a lui Spielberg, şi, ca şi el, furnizează şi filme comerciale şi unele ceva mai profunde decât media. Or, surpriza mea este că pro-americanul ProTV difuzează acest lungmetraj care tocmai din punct de vedere financiar a fost un teribil eşec în S.U.A, unde a fost ciopârţit (la capitolul durată) şi traumatizat cumplit (s-a înlocuit coloana sonoră a lui Eric Serra şi i s-a trântit un final hollywoodian 100%). La francezi, cum era de aşteptat, a fost un hit de box-office.
Nu aş putea califica acest film drept de artă cu inima împăcată, deşi a luat César-ul în '89. Nu mi se pare suficient de elaborat şi există incongruenţe. Dar e o raritate dintr-un punct de vedere. Mulţi regizori fac lungmetraje pe care le numesc "personale" şi care sunt eşecuri tocmai din această cauză. Pe când Besson ia o poveste personală - dacă nu mă înşeală memoria, părinţii lui erau scafandri, el practica acest sport şi dorea să devină biolog marin - şi o tratează profesional, dar fără a ascunde duioşia pe care i-o inspiră. Nu ştiu dacă lui Jun