Fiindca Intersectiile precedente au fost putin cam didactice si uneori, poate, prea „teoretice“, voi incerca sa compensez printr-un articol de „practica“ a observatiei culturale. A aparut recent la Princeton University Press o cartulie cu un titlu foarte provocator, On Bullshit, semnata de un cunoscut – aici in America, cel putin – profesor de filozofie (etica), Harry G. Frankfurt. Atit titlul, cit si dimensiunile ei sint surprinzatoare: o serioasa editura universitara sa publice o carte – a unui nu mai putin serios profesor – cu un asemenea titlu? Astazi, cind hirtia este atit de scumpa si editurile (in toata lumea!) se lupta din rasputeri sa supravietuiasca, sa publici in volum un scurt eseu care nu se intinde pe mai mult de citeva zeci de pagini?
In ciuda dificultatii de a gasi un echivalent romanesc acestei expresii, atit de americane, caracterul universal al sintagmei si importanta eseului m-au determinat – in ciuda unei reticente instinctive impuse de titlu – sa-l fac cunoscut cititorilor Observatorului. Vreme de doua saptamini mi-am batut capul (si uneori si pe al altora) sa gasesc o traducere a cuvintului pe care sa pot sa o folosesc in scris. In singurul dictionar englez-roman pe care am reusit sa-l gasesc aici, cuvintul, asa cum era de asteptat, nu apare. Nu-i de mirare, deoarece nici in dictionarul Oxford al limbii engleze el nu apare decit in supliment. Autorul insusi marturiseste ca nu cunoaste echivalente in nici o alta limba. Nici eu. Raminem deci la original.
Conotatiile cuvintului contin intre altele pe cele de mistificare, farsa, impostura, vorbarie goala, sarlatanie, un fel de „prostii!“ sau „spalatura de creier!“ cind este folosit ca interjectie. Ceea ce il fascineaza pe venerabilul profesor de filozofie din Princeton este urmatorul paradox: in ciuda faptului ca nu stim exact ce inseamna, sintem constienti ca exista foart
