Scriitorii basarabeni nu se bucură, în România, de firescul unei receptări adecvate. Există mici campanii de atragere a atenţiei asupra Basarabiei, dar cultura basarabeană e tratată mai degrabă cu indiferenţă. Şi e nedrept ca tocmai unde ar fi normal să existe o receptivitate mai generoasă ea să lipsească. Voi încerca o compensaţie prin lecturi periodice, neconvenţionale. O resimt ca pe o datorie profesională. Aerul nostru de superioritate, ca faţă de o rudă mai săracă, e nejustificat.
George Meniuc (1918-1987) îşi datorează formaţia intelectuală Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde în 1937 îi avea ca profesori pe Tudor Vianu, P. P. Negulescu, D. Gusti, Mircea Florian şi pe alţii. Intelectual complex, va încerca pe rând sau alternativ sociologia, eseul, folcloristica, poezia, publicistica, proza, traducerile, teatrul, într-un fel de disperare a multilateralităţii. Rezultatele sale cele mai bune vor fi înregistrate în poezie şi în proză. Debutează în 1939 cu placheta de versuri Interior cosmic, urmată în 1940 de volumul de eseuri Imaginea în artă. Războiul îi fracturează dramatic biografia, afectată apoi profund şi de constrângerile regimului sovietic. Obligat, pentru a se menţine în actualitate, la oportunism, activează modest în publicistică şi scrie poezie de inspiraţie folclorică şi basme în versuri pentru copii, cu gândul la modernismul pe care este nevoit să-l abandoneze, pentru că îi este sever imputat ca un trecut inacceptabil. O cotitură benefică se petrece începând cu 1969, când îi este reconsiderată poezia din anii 1937-1940 şi republicată în volumul Vremea Lerului, apreciat ca unul dintre cele mai valoroase din întreaga poezie basarabeană. Critica literară mai consemnează şi alte performanţe ale scriitorului. S-a aflat aproape întotdeauna puţin în afara culturii oficiale, ca un fel de deviaţionist. Volumul său de c