Paznici la nimic
Omar Hayssam are sapte copii foarte frumosi. Si nu stiu cite fabrici falimentate. Si tarani care-l injura macar o data pe zi. O mare parte dintre ei sint fosti muncitori forestieri din Moldovita, acum lucratori cu ziua, someri, angajati la gatere sau rataciti pe paminturi straine.
In satul Moldovita sint peste 5000 de locuitori, vreo zece crisme, o discoteca in fostul Magazin Universal, un bloc nou de patru etaje, biserica mare, un canal cu apa doar la ploi, case cu etaj, paduri, citeva gatere. Si o fabrica, odata. Din noiembrie anul trecut, piuitul i s-a stins si muncitorii au plecat acasa: arabii nu mai aveau bani sa cumpere lemn, nici sa-si plateasca lucratorii.
De atunci, Ovidiu, portarul roscat, sta rezemat de poarta inalta, altadata deschisa toata ziua, si se plictiseste. Pe poarta nu intra si nu ies decit arabii care au mai ramas in sat. Mai trece pe trotuar sa schimbe o vorba cu oamenii, regreta vremurile in care era omul bun la toate al patronilor si conducea ba o raba, ba un microbuz alb.
El e unul dintre cei trei salariati ai unei fabrici in care misunau zi de zi cite 400 de oameni de prin Moldovita, Vama, Frumosu, Dragosa ori Vatra Moldovitei. Toti trei sint acum paznici ai unui schelet de cladiri pustii, imprejmuit de garduri inalte de beton.
Doar intr-un sfert din corpul de cherestea mai huruie motoare: in partea care-i apartine acum lui Aurel Bosutar, localnic, fost lider de sindicat. Seara, silueta benzii metalice pe care circula cheresteaua se intinde sinistru peste zid.
Am citeva variante sa fac fotografii, caci in fabrica nu-i chip sa intri: croitoria lui Nea Viorel, la etajul unu, terasa motelului "Oana", deal, crapaturi in gardurile de beton. Le aleg pe toate.
Cum sa spel