Dupa cum cu totii cu nerabdare asteptam, decernarea Premiilor UNITER, cu lista sa de „alesi“ ai teatrului romanesc, a stirnit la fel de multe (si-nca mai virulente) reactii ca si nominalizarile de la-nceputul lunii martie, cu precadere (avind in vedere si „decesul“ Culturii, survenit intre timp) desfasurate in Dilema veche (Alice Georgescu si Mircea Morariu) si Adevarul literar si artistic (Cristina Modreanu si, la schimbarea echipei, Cristina Rusiecki). Subiectul – Gala UNITER – e, la momentul actual, cumva epuizat – insa doar in amanuntele lui de cancan, nu in substanta temelor pe care le-a activat, anul acesta mai mult ca oricind. (In termeni de anecdotica de grup inchis, a fost interesant de aflat, de la criticul oradean Mircea Morariu – in Dilema... de saptamina trecuta –, ca juriul de nominalizari nu e numit de UNITER in integralitatea celor trei membri ai lui, ci unuia dintre ei – Alice Georgescu – ii e rezervat dreptul de a-si alege colegii. De-aici incolo, ne putem juca de-a pluralitatea vocilor critice pina pe la sfintu’ asteapta...) Iar peste temele puse in circulatie de asta data – dintre cele „mari“, care marcheaza dinamica unui spatiu cultural, nu prea trebuie lasat sa se astearna praful.
In Dilema veche din 8 aprilie, Alice Georgescu (membru in primul juriu) deplinge, intr-un articol proustian intitulat La umbra scenelor de teatru, intoleranta etnica a mediului teatral romanesc, care a dus la foarte urite manifestari informale ale colegilor de critica ai domniei sale. Intre timp, in paralel, in Adevarul literar si artistic din 5 aprilie (ultimul la care a mai colaborat), Cristina Modreanu (facind parte din al doilea juriu) acuza o serie de „erori umane“ care „pot genera situatii de natura sa aduca atingere unor oameni, unor institutii“, mai pe sleau spus, calitatea indoielnica a optiunilor nominalizatorilor („Pentru ca unii au vrut «sa fie
