Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primariile vor ajunge in instanta din cauza navetei profesorilor

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 23 aprilie 2005 ·

liderii de sindicat din circa 20 de scoli s-au plins ca nu le-a fost decontata naveta Sindicalistii din invatamint vor declansa actiuni in instanta, in cazul in care primariile nu au decontat naveta profesorilor. Cum noile prevederi privind decontarea cheltuielilor de transport pentru dascalii din mediul rural au intrat in vigoare de la 1 ianuarie, Sindicatul Liber din Invatamint Vrancea a solicitat o situatie clara cu localitatile in care nu s-au acordat aceste drepturi. La sedinta judeteana a SLI , care a avut loc ieri, aproape 20 de lideri s-au plins ca au solicitat decontarea navetei, dar nu au vazut nici un ban. In aceasta situatie sint scoli ca Andreiasu, Balesti, Birsesti, Bordesti, Bolotesti, Cirligele, Garoafa, Mera, Naruja, Straoane, Valea Sarii, Vidra, Vrincioaia sau chiar Scoala nr. 2 Adjud si Scolile nr. 1 si 2 Marasesti. "Ne pregatim pentru deschiderea unui al doilea proces pentru colegii din mediul rural. Depinde de dvs. cit de operativi veti fi pentru stingerea tabelelor cu imputerniciri. Trebuie precizat ca, datorita noilor prevederi care au intrat in vigoare la 1 ianuarie, au drept la decontarea navetei titularii, dar si suplinitorii, necalificatii si personalul didactic auxiliar. Aveti temeiul legal pentru acest drept. Insa directorii trebuie sa fi solicitat in acest timp decontarea navetei de la primarii, sa nu ne trezim in instanta ca primarii afirma ca nici macar nu li s-a cerut acest lucru", a atras atentia Constantin Grigore, presedintele Sindicatului Liber din Invatamint Vrancea. Sindicalistii din invatamint au timp pina pe 10 mai sa faca tabele nominale si sa stringa semnaturi de la profesorii care fac naveta in mediul rural. Unii lideri de sindicat au solicitat si precizari legate de dascalii care stau in gazda sau care fac naveta la ocazie, pentru ca nu exista mijloace de transport in comun in localitatile respective. De asemenea, s-a luat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bătaie între mai multe persoane pe plaja din Eforie / Poliţiştii au început cercetările

News.ro acum o ora
O bătaie a avut loc, duminică după amiază, pe plaja din Eforie, iar poliţiştii au început cercetările. ”La data de 23 iunie, în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe plajă ar fi a

Marius Tucă Show începe luni, 24 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 21 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie

Mediafax acum 31 minute
Şase ofiţeri de poliţie au fost ucişi şi 12 răniţi după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul într-o serie de împuşcături în regiunea Daghestan din Rusia, a anunţat ministerul de interne. Atacurile au vizat o sinagogă şi o biserică ortodoxă din Derbe

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum o ora
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Un echipaj cu paramedici SMURD, pregătit să intervină 24 de ore din 24 pe Transfăgărăşan

Mediafax acum 3 ore
ISU Argeş a anunţat deschiderea unui punct de lucru temporar pe Transfăgărăşan. Punctul este încadrat cu un echipaj de paramedici SMURD, care va interveni la nevoie pentru asigurarea primului ajutor calificat cu o ambulanţă, 24 de ore din 24, până l

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

Albanezul Mirlind Daku, suspendat două meciuri pentru scandări ofensatoare la Euro 2024

Mediafax acum o ora
Atacantul albanez Mirlind Daku a fost suspendat duminică pentru două meciuri, acesta strigând alături de fanii echipei sale scandări ofensatoare la adresa Serbiei şi Macedoniei de Nord la Euro 2024. UEFA a declarat că acest comportament încalcă regu

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 4 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

28°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

20°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

24°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°