La 13 aprilie, presedintele Traian Basescu era optimist in privinta negocierilor cu rapitorii celor trei jurnalisti romani. El le multumea chiar pentru ca nu ii supun pe ostatici la acte de tortura. Presedintele anunta ca ziaristii sunt in viata, sunt hraniti si pot merge la toaleta. Ieri, in inregistrarea aparuta pe Al-Jazeera, ostaticii sunt prada disperarii, lacrimilor si sunt slabiti. Explicatia - rapitorii nu mai sunt aceiasi. de OANA STANCU BOMBA. Traian Basescu a primit vestea rapirii jurnalistilor inca din avion, la intoarcerea din Afganistan Celula de criza infiintata la Cotroceni imediat dupa aflarea vestii rapirii celor trei jurnalisti de la Prima TV si Romania libera si a insotitorului lor in Irak, Mohamed Munaf, a fost extrem de saraca in informatii legate de gruparea care ii detine pe ostatici, de eventuale revendicari sau de starea celor rapiti. De asemenea, pe cale oficiala, dar si pe canale neoficiale, jurnalistii erau rugati sa nu solicite si sa nu publice altceva decat datele oficiale transmise de la Cotroceni. Presedintele Traian Basescu exprima doar increderea sa ca ziaristii vor fi adusi cu bine acasa. Zile in sir, presa a facut speculatii legate de situatia acestora, pe care seful statului le-a calificat drept "intoxicari" la care au fost supuse mass-media romanesti.
5 APRILIE. Prima informatie concreta data de autoritati a fost cea legata de retinerea omului de afaceri sirian Omar Hayssam, la 5 aprilie. Comunicatul oficial al celulei de criza, precum si purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, Adriana Saftoiu, anuntau ca arestarea "are legatura cu actiunea de recuperare a celor trei jurnalisti", operatiuni conexe desfasurandu-se la Bucuresti si la Bagdad. Parchetul a contrazis insa aceasta motivatie, invocand infractiuni economice pentru arestarea lui Omar.
11 APRILIE. De atunci nici o alta informatie nu a mai