Regal muzical la Sala Palatului din Bucuresti.
"Ma intereseaza viata. E minunata, e grea, e din plin"
Se poate spune, fara exagerare, ca primavara din anul acesta a fost mai bogata in evenimente muzicale internationale decat in soare si flori. Bucurestenii (si uneori toata tara, atunci cand concertele au fost transmise si pe micul ecran) au beneficiat de prezenta unor cantareti si muzicieni de exceptie. Dupa exotica Omara Portuondo, cubaneza care la 70 de ani e atat de sexy si atat de cuceritoare incat nu poti sa stai locului cand o auzi cantand, dupa legenda vie Joe Zawinul, cu fuziunea lui intre jazz si muzica tribala africana, dupa "turbata" formatie de dansatori "otomani", a venit si Lhasa de Sela: o fiinta stranie, misterioasa, cu o muzica la fel ca ea. Am cunoscut-o prin intermediul fundatiei "Aurel Mitran", care a invitat-o sa concerteze si la Bucuresti, saptamana trecuta, unde s-a oprit din turneul ei european, intre Marsilia si Madrid.
Aur si platina
Lhasa nu are "voce". Cel putin, nu una de incadrat in tiparele stiute, de canto. Cand canta, ti se pare ca auzi glasul zeitei Geea, mama-pamant, inganand o litanie pagana. Guturala si totusi duioasa, sfasietoare, dar deloc stridenta, salbatica, febrila, melancolica, vocea Lhasei e una a pasiunii profunde, ce vine, nu stii de unde, poate din lumea de dincolo, caci din pieptul ei costeliv sau din gatul ei fragil si subtire, nu poate fi vorba.
Fiica de "nomazi" aflati tot timpul pe drumuri, a mostenit pasiunea calatoriei S-a nascut in 1972, intr-un orasel din apropierea metropolei new-yorkeze. A crescut in rulota parintilor, mama actrita mexicana si tatal scriitor american: sentimentali si neconventionali, traind dupa o proprie filosofie existentialista, nomazi infricosati de rutina, vesnic pe drumuri, intre Mexic si Statele Unite. Asa s-a facut ca Lhas