Corin BRAGA
Le Paradis interdit au moyen age. La quête manquée de l’Eden oriental
Editura L’Harmattan, Paris, 2004,
404 p.
Paradisul este un loc istoric. Nu in sensul ca este un loc unde s-a intimplat ceva, ci pentru ca el exista in istorie, desi nu exista in geografie. E un loc care nu-si gaseste locul, ceea ce nu-l impiedica sa fie linistit, placut si pasnic. Azi e un simbol al fericirii, al desfatarii si al unei inocente imposibile, adica doar o referinta metaforica. Nu ne gindim ca, de fapt, paradisul pamintesc este locul pacatului, al nesupunerii protoparintilor, inceputul tuturor suferintelor omenesti. Inteleptii medievali, reflectind la chestiune cu multa seriozitate, au ghicit ca gradina Raiului, situata undeva la rasarit de cimpia zisa Eden, trebuie sa fie imaginea ruinei si a paraginii, de vreme ce nimeni nu mai locuieste acolo de citeva mii bune de ani (doar pentru Toma din Aquino acolo ar trebui sa se afle Enoh si Ilie).
- O aventura culturala si spirituala atintita asupra Orientului, izvor al oricarei revelatii a sacrului
Fiinta istorica a Paradisului consta in aceea ca, in Evul Mediu, stramosii nostri credeau ferm ca el se afla undeva la izvoarele Tigrului si Eufratului, in muntii Armeniei. Problema e ca din el trebuiau sa izvorasca, dupa traditie, patru fluvii. Celelalte doua se numeau Gihon si Phison. Alte doua fluvii, la fel de mari precum cele mesopotamiene, nu se afla in regiune, decit doar Gangele si Nilul. Dar acestea par ca isi iau apele din cu totul alta parte decit din Armenia. Asadar, urmeaza cu necesitate ca ele izvorasc de unde spune traditia sfinta, adica din Armenia, si apoi curg pe trasee subterane, ascunse la mare adincime sub scoarta Pamintului, pina in Africa si respectiv in Himalaya, unde izbucnesc in sfirsit la suprafata.
Corin Braga a studiat aceste credinte intr-o frumoasa c
