Radu Aldulescu
Proorocii Ierusalimului,
Editura Redactiei Publicatiilor pentru Strainatate, Bucuresti, 2004, 312 p.
Proza lui Radu Aldulescu se apleaca asupra unui univers mai putin familiar literaturii romane, cel al periferiei, al marginalitatii. Sonata pentru Acordeon (debut, 1993) si Amantul Colivaresei (1994), pentru a nu aminti decit doua dintre romanele sale, cele mai bune de altfel, ne infatiseaza lumea mahalalelor bucurestene (din Ferentari sau Dudesti): o lume sordida, mizera, care se zbate pentru supravietuire, cu relatii tumultuoase si complicate; o lume cu iubiri ambigue, ce pot fi luate foarte usor drept altceva si care se faneaza la fel de usor. Totusi, dincolo de pitorescul acestei lumi pestrite, dincolo de un anume exotism, problema majora pe care o pun romanele lui Radu Aldulescu este in primul rind cea a relatiei cu ceilalti. Personajele sale incearca din rasputeri sa faca fata acestui angrenaj monstruos care se numeste „relatii umane“. Ele stiu intuitiv, fara sa-l fi citit pe Sartre, ca infernul e celalalt, dar, pe parcurs, incearca sa-l imblinzeasca si sa se imblinzeasca. Infringere sau intelepciune? Greu de spus.
Cert este insa ca proza lui Radu Aldulescu se apropie cu o oarecare tandrete, fara edulcorare si moralisme de prisos, de un celalalt impins spre periferie, privit cu aroganta sau suspiciune, intrucit refuza sa faca jocul societatii, sa accepte un model impus de la centru. Marginalii acestia dispretuiti se gasesc insa mai aproape de curgerea vietii si intrucitva mai liberi. Gresesc, tradeaza si sint tradati, iubesc si uneori chiar ucid, dar exista totusi o onestitate frusta fata de viata ce le-a fost daruita, onestitate care-i salveaza de la degradarea umana totala.
Proorocii Ierusalimului, aparut in 2004, la Editura Redactiei Publicatiilor pentru Strainatate (extrem de prost redactata