Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taranii duc stiinta lumii

Publicat in Jurnalul, joi 28 aprilie 2005 ·

A debutat la o varsta frageda, la ultima emisiune Floarea din Gradina prezentata de Mihai Florea. Am vorbit cu interpreta Mariana Anghel despre traditiile de Pasti.

de LORETA POPA PASTI PURITATE. Casa gospodarului roman este curatata si pregatita pentru marea Sarbatoare a Pastilor Aimpresionat prin curatenia cu care a venit pe scena, costum si cantec. Doamna Marioara Murarescu, fiind la Festivalul acela al debutului, a fost impresionata si mi-a condus pasii de atunci si pana in prezent. Il simt pe Dumnezeu permanent langa mine. Dumnezeu intervine atunci cand tu nu mai ai ce face.

CASA PASTERILOR. Eu vin din zona centrala a judetului Hunedoara, din Calanul Mic, Tara Hategului. La noi, de Pasti, inca se mai pastreaza o traditie: Intrarea Pastilor in Biserica. Marti se cerne faina de sapte ori, apoi se pune la dospit si se coace. Prescurarita satului, femeie in varsta si vaduva de cel putin sapte ani, coace prescurile pentru sat, care sunt duse la Casa Pasterilor. Pasterii, un grup de cateva familii, isi asuma toate cheltuielile pentru Pasti. In Vinerea Mare se intalneste toata lumea, iar preotul tine o slujba. Se pleaca in alai cu cosurile frumos impodobite cu flori, cu stergare curate, unde se pun prescurile pentru Pasti. Intr-un alai impresionant se merge spre biserica, se inconjoara de trei ori si se intra cu sfintenie acolo unde preotul slujeste. Prescurile de Pasti raman aici pana in noaptea Invierii. Eu cred ca intelepciunea taranului roman este mai presus de toata stiinta lumii. Darurile pe care le-a dobandit taranul roman timp de ani si ani sunt daruri primite cu truda si curatenie. Si eu sunt un om credincios, nu mai mult ca altii, dar admir oamenii care intr-adevar sunt credinciosi. Pentru ca ii simti din privire, din aerul pe care il emana. Cu asta, taranul roman este mai presus de alti oameni. Cu simplitatea, curatenia lui interioara s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a fost învinsă de Belgia la Euro 2024, scor 2-0. Calificarea se va decide în ultima etapă a grupelor. Ce spune selecţionerul Iordănescu

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 2-0, de selecţionata Belgiei, într-un meci disputat la Koln, în etapa a doua a grupei E de la Euro 2024. Ca urmare a acestui rezultat, calificarea în optimile de finală se va decide în ul

Treisprezece persoane de la bordul unui iaht au fost arestate în Grecia după un incendiu de pădure care ar fi fost declanşat de artificii

News.ro acum 4 ore
Autorităţile elene au arestat sâmbătă treisprezece persoane aflate la bordul unui iaht, în urma unor acuzaţii potrivit cărora focuri de artificii trase de pe ambarcaţiune au provocat un incendiu pe insula Hydra, relatează Reuters. Incendiul, care a

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 8 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 9 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 9 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 8 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 8 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Georgia obţine primul punct la un turneu final după remiza cu Cehia la Euro 2024

Mediafax acum 10 ore
Intervenţiile VAR au fost în centrul atenţiei, deoarece cehilor li s-a anulat un gol prin Adam Hlozek pentru o minge cu mâna. Georgienii au condus la pauză prin penalty-ul lui Georges Mikautadze (minutul 45+4), acordat pentru un henţ al fundaşului c

Şase persoane, implicate într-un accident rutier produs în municipiul Suceava

News.ro acum 9 ore
Şase persoane au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă după amiază în municipiul Suceava. Trei dintre ele au primit îngrijiri medicale la faţa locului, una dintre acestea fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

19°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

20°/31°
lun.

19°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/25°
lun.

20°/27°
mar.

22°/25°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

21°/30°
lun.

19°/25°
mar.

17°/28°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/34°
lun.

18°/31°
mar.

17°/33°
mie.

19°/34°