Voi porni de la cifrele bugetului pentru agricultură. Acesta a fost descrescător începînd cu 1996, cînd a avut probabil vîrful din perioada de tranziţie. Anii 2000 şi 2004, ani electorali, au ridicat cheltuielile bugetului pentru agricultură, în special datorită plăţilor directe către agricultori (cupoane, în primul caz, bani cash, în cel de-al doilea). În anul 2000 cupoanele pentru ţărani au fost principalul capitol pe care s-au cheltuit banii, iar în 2004 situaţia s-a repetat. Banii pentru ţărani în anii electorali nu au fost alocaţi pentru a schimba ceva din politica existentă în acele momente, ci doar pentru a cîştiga voturi. În 2001, Guvernul de atunci şi-a propus - şi mie mi se pare că a şi reuşit - să schimbe politica dintre 1997- 2000 prin introducerea sprijinului pe produs. Nu mai primeai bani pentru că posedai o bucată de pămînt, ci pentru că produceai ceva. Acest sprijin pe produs a capturat o bună parte din resursele care pînă atunci se duceau în mod egal spre aproape toate exploataţiile, dar mai ales spre cele mici şi medii. Practic, fluxul banilor s-a reorientat dinspre ţărani spre agricultorii care vînd produsele. Din 2002, mulţi bani s-au dus spre exploataţia mare, pentru că acesta era şi obiectivul: sprijinirea exploataţiei mari, şi parţial s-a şi reuşit. Dar, cum se apropia anul electoral şi Guvernul dorea voturile ţăranilor, din 2003 s-a reintrodus plata pe hectar, două milioane atunci, două şi jumătate din 2004. Iar în campania electorală nu s-a discutat deloc despre schimbarea politicilor. Aşa că în campanie a fost doar o întrecere în promisiuni: "tot ce vă dau ceilalţi, plus ceva pe deasupra". Revenind la felul în care arată bugetul pentru agricultură, în perioada 2002- 2004 vedem o creştere relativă a sprijinului pentru investiţii, lucru binevenit într-o perioadă de schimbări structurale. Acest sprijin a însemnat subvenţii pentru utilaje