Se iau 13 desene misterioase, în care liniile, punctele, petele se grupează la nesfîrşit, într-un Rorschach fluid, 13 obiecte lingvistice cu rezonanţe orientale, pe care nu le veţi găsi în nici un dicţionar mitologic, geologic sau teratologic, şi doi poeţi foarte diferiţi care scriu cu toate aceste ingrediente "obiective" două cărţi asemănătoare, la prima vedere, şi puse să-şi răspundă prin "libera gîndire integrală" care e poezia. Cum ar trebui să privească cititorul hipermodern (cel care a uitat toate definiţiile suprarealismului, care nu mai simte prea mult nevoia de dereglare a limbajului şi iraţionalitatea concretă a obiectelor lingvistice) cele două cărţi - ale lui Dan Stanciu, respectiv Iulian Tănase - în oglinda mişcătoare a desenelor lui Sasha Vlad? Ca pe un joc în care visul, dicteul (parţial) automat şi lipsa de sens univoc deschid porţi după porţi în funcţie de receptivitatea receptorului? Ca pe o serioasă (dar plină de umor) punere în abis a propriilor identităţi poetice? Ca pe acea simpatie bretoniană dintre două fiinţe care deschide "calea unor soluţii pe care degeaba le-ar căuta fiecare pe cont propriu"?
* Dan Stanciu, Sasha Vlad, Borbro Feen Serliq Obs Kabupaten Duamaa Epona Snijngad Ek-Yolo Sodhi Jumah Burcep Lecade, Locul Tare, 2005. Cele 13 secvenţe din volumul lui Dan Stanciu cartografiază simultan o hartă a poeziei şi una a fiinţei care străpunge, pînă la capăt, straturile de la sine înţelese, sensurile primite, cîrdăşiile între cuvinte. Minunatele cadavres exquis pe care poetul le construieşte - într-o logică a simpatiilor şi antipatiilor necesare - sînt rezultatul unor ipostaze poetice personale, înţelese preconştient (cum ar zice Bousoño) şi livrate simultan. În volumul de faţă, totalitarismul iraţionalităţii tari pe care Dan Stanciu o folosise şi în Imperiul simpatiei, dar mai ales în Simetria fierbinte (unde "Antitristul" era "
